duminică, 30 iulie 2017

Week-end în Poiana Brasov: Cucerim Vf. Postavaru și ne suim din nou în șa la Spiritul Cailor


Cum îmi doream foarte tare să evadez din căldura sufocantă a Bucureștiului și să respir aer rece de munte, măcar în week-end, am decis să dăm o fugă până în Poiana Brasov, cu intenția de a „escalada” Vf. Postavaru și de a mă reîntâlni cu caii frumoși de la „Spiritul Cailor”, pentru un plus de energie.

Zis și făcut. Sâmbătă am luat trenul de la ora 10, cu care am ajuns în Brașov la 12:45. De la gara din Brașov am luat autobuzul 4 până în centrul orașului, la „Livada Poștei”, de unde am luat în continuare autobuzul 20 până în Poiana Brașov. Odată ajunși în stațiune ne-am cazat la pensiunea Condor (o alegere relativ decentă și cam atât) și apoi am pornit spre baza pârtiei, pentru a începe ascensiunea spre Vf. Postăvaru. Estimarea de pe indicator ne anunța că într-o oră jumate - două ore vom ajunge la vârf dacă urmăm marcajul cu cruce roșie.







Am urmat o vreme marcajul cu cruce roșie, am am luat-o pe Drumul Roșu, care se tranformă într-o pârtie de dificultate ușoară pe timpul iernii. Nu prea ai cum sa ratezi vârful deoarece sunt atâtea poteci și potecuțe care te duc pe culmea masivului.

Sfat util: Dacă plănuiți să urcați urmând traseul marcat, este recomandat să aveți pantaloni lungi, deoarece carările înguste ce trec prin pădure sunt mărginite de urzici și mărăcini.

Cert este că după o oră jumătate am ajuns la „Cabana Postavaru”, unde am zis că ar fi păcat să nu luam prânzul pe una din băncile de lemn, scăldați de razele soarelui, dar și gâdilați de un vânticel răcoros. Mâncarea a fost bună, pot garanta pentru sărmăluțele de post pe care le-am încercat. De la celălalt capăt al mesei am înțeles că și ciorba de văcuță a fost așa cum trebuie, adică delicioasă. Cabana era gazda unei nunți  și am surprins o mireasă frumoasă, într-o rochie simplă de in, de inspirație tradițională. 

Cabana Postăvaru




După acest popas relaxant, am continuat ascensiunea, încă 45 minute, urmând marcajul cu bandă albastră, întâi prin pădure, apoi pe culmea masivului, până am dat de stâncile tocite ce încadreaza Vf. Postăvaru. Le-am urcat cu grijă, deoarece erau destul de alunecoase, pentru a putea spune că am ajuns cu adevărat pe vârf. De aici se poate vedea Brașovul, orașul Săcele, Predealul, culmile Pietrei Craiului de o parte și ale Pietrei Mari de cealaltă.

Sfat util: Este recomand să aveți încălțăminte cu o talpă aderentă pentru escaladarea stâncilor ce vă despart cu doar câțiva metri de Vf. Postăvaru, deoarece sunt foarte alunecoase.






Vârful Postăvaru - 1799 m




După câteva momente de odihnă și câteva fotografii, am luat-o la vale, pe Drumul Roșu și pe traseul marcat cu cruce roșie, care ne-a călăuzit pașii și la urcare. În aproximativ o oră și ceva eram din nou în stațiune.



Fiind deja seară, am decis să luam cina înainte de a ne întoarce la pensiune. Restaurantul Salon Medieval nu a fost tocmai o alegere inspirată, a durat foarte mult până a venit mâncarea, care nu a fost cine știe ce, ca să justifice prețurile piperate.

Duminică, după micul dejun, am părăsit pensiunea pentru a merge la căluți, fiindu-mi dor să fiu din nou în șa. Așa că am mers o porțiune prin pădure, apoi pe lângă șosea ca să ajungem la popasul cu cai. De data aceasta a fost nevoie să aștept oleacă împreună cu alți amatori. Până la urmă am fost 8 călăreți, care au pornit la pas pe un traseu de o oră. De aseastă dată am făcut echipă cu Luna, o iapă un pic mai nărăvașă decât pașnica Steluța.

S-ar putea să îți placă și: Spiritul Cailor. O oră la pas cu Steluța.

Am avut parte de o oră de călărie, în care am zâmbit tot timpul și mă gândesc serios să iau niște lecții de echitație. Dacă aveți cumva recomandări cu privire la un centru de echitație în apropiere de București, vă rog să îmi spuneți.




După ce am petrecut timp cu animalele mele preferate (bine, am și o slăbiciune pentru cățeluși) am ajuns din nou în Brașov. Cum era ora prânzului, am poposit, unde altundeva decât la Ceaunul Tihnit? După experiența nu tocmai reușită cu cina din seara trecută am preferat să mergem la sigur, cu toate că în centrul Brașovului sunt o puzderie de localuri, care îmi fac cu ochiul. Și în această privință, sunt deschisă la recomandări în ceea ce privește localuri de luat masa în Brașov. În ciuda căldurii care dogorea și Brașovul, am mâncat o tochitură de porc cu mămăliguță fierbinte, pe care am stins-o cu o socată rece. La final, am savurat un desert ușor, o cremă de zahăr ars.

S-ar putea să îți placă și: Ceaunul Tihnit. Sau unde mâncăm în Brasov.

Socată la Ceaunul Tihnit din centrul Brașovului

Tochitură de porc cu mămăliguță

Cremă de zahăr ars

Apoi am mai înfruntat canicula pentru a admira arhitectura clădirilor și nu am putut rezista să nu trec pragul librăriilor Humanitas și Cărturești din centrul orașului. Și nu am putut rezista să nu cumpăr o carte, care sper să mă țină cu sufletul la gură, „Fata cea bună” de Mary Kubica.


Și cam atât cu această evadare. Am luat trenul de la 17:20 din Brașov și la 20:00 eram din nou în zăpușeala din București.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...