duminică, 11 decembrie 2016

Conacele ascunse ale României


Într-o zi de joi am fost la un eveniment organizat de către „Fundația Calea Victoriei” intitulat „Conacele României, o istorie ascunsa”, pentru a afla care sunt aceste conace mai puțin cunoscute din țara noastră și ce povești ascund ele. Această prezentare a fost ținută de către Anita Sterea, doctor în istorie, care ne-a purtat virtual pașii prin conace tăinuite din diferite colțuri ale țării.

Dar totuși ce este un conac? Conacul se referă atât la clădirea impunătoare la care ne gândim cu toții când auzim acest cuvânt, cât și la întreaga moșie ce îl înconjoară, moșie situată în zona rurală. Aici este locul unde multe dintre personalitățile secolelor trecute se retrăgeau pentru a scăpa de agitația orașului de atunci, pentru a se bucura de liniștea de la țară. Dacă și simțeau nevoie să evadeze din agitația orașului, noi ce să mai zicem?

Ei bine, la acest eveniment am descoperit o mulțime de conace despre care nu știam că există și am aflat o grămadă de lucruri interesante despre trecutul lor. De asemenea, am aflat mai multe despre cele care nu îmi erau atât de necunoscute și pe care mă gândeam să le vizitez într-o bună zi. Vi le enumăr mai jos pe cere pe care le-am adăugat pe lista de vizitat a anului următor și sper să revin cu impresii frumoase de povestit.

  • Conacul Brătienilor de la Florica (județul Argeș). Acesta era locul preferat al Brătienilor, denumit chiar de către ei ca fiind „vatra și cuibul adevărat”. Pe domeniul conacului, Brătienii aveau propria fermă, cramă, capelă, gară și chiar un observator astronomic, toate înconjurate de un imens parc și podgoriile de la Ștefănești. Deja pot să-mi imaginez ce plăcut era să te plimbi pe acest domeniu vast!
  • Conacul Bellu din Urlați (județul Prahova). Conacul fost construit în stil neoromânesc la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX de către Alexandru Bellu, membru al familiei Bellu, familie cunoscută românilor în special pentru faptul că a donat terenul din București pentru cimitirul care le poartă numele, unde sunt îngroparate numeroase personalități din țara noastră. Alexandru Bellu era un om foarte bogat, colecționar de artă și unul din primii fotografii, care era pasionat în special de surprinderea traiului de la țară și expresiile de pe chipurile țăranilor. 
  • Conacul Octavian Goga din Ciucea (județul Cluj). Aflat într-o zonă superbă la 75 km de orașul Cluj-Napoca, conacul a fost cumpărat de către Octavian Goga de la văduva poetului Ady Endre. În prezent conacul găzduiește muzeul „Octavian Goga”, domeniul fiind donat statului român în anul 1966 de către văduva lui, Veturia Goga, o femeie controversată, care susțin unii că ar fi fost spion al lui Adolf Hitler.
  • Conacul Apafi de la Mălâncrav (județul Sibiu). Conacul familiei nobile Apafi a fost renovat și în prezent este o casă de oaspeți încărcată cu istorie, unde sper să înnoptez și eu într-o bună zi. Are 5 camere spațioase, balcon, bibliotecă, un living mare, gradina refacută cu o fântănă arteziană care te poartă în alte timpuri.
  • Conacul Manasia (județul Ialomița). Construcția impresionantului conac a vut loc între anii 1899 – 1900, în stil eclectic cu elemente de Art Nouveau de către familia Hagianoff. După cel de-al doilea război mondial conacul a fost lăsat în paragină, însă a avut norocul de a fi renovat începând cu anul 2006, în prezent găzduind diferite evenimente, cum ar fi deja cunoscute experiențe gastronomice propuse publicului larg.
S-ar putea să îți placă și: Conacul Manasia, un mic colț de rai
  • Conacul Polizu (județul Iași). Acest conac a fost construit între anii 1880 – 1887 de omul politic Constantin Ghika-Deleni, în satul Maxuț, județul Iași. Ca și conacul Manasia, și acest acesta a suferit degradări inimaginabile după cel de-al doilea război mondial, însă tot așa, a avut șansa de a fi renovat începând cu anul 2006 și în prezent este o frumoasă casă de oaspeți, ce găzduiește diferite evenimente speciale. Un alt loc deosebit, unde mi-aș dori să merg, să mă pot plimba în voie prin grădina vastă a conacului și să înnoptez într-una din cele de 25 de camere atent renovate!
Așadar aceasta este lista mea de conace pe care sper să le admir în anul ce tocmai bate la ușă. 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...