sâmbătă, 10 septembrie 2016

Week-end în Londra: Ziua 2 - Pitorescul Henley-on-Thames și veverițele din St. James Park - 2016 (III)


Cu această vizită în Londra, am dorit ca o zi să evadez din capitală având ca destinație un orășel mic, pitoresc, unde să pot să mă plimb în voie pe străduțe și să pot admira casuțele de turtă dulce, cum îmi place mie să alint construcțiile din cărămidă roșie, tipic englezești.

M-am documentat puțin, unde anume aș putea avea parte de cele menționate mai sus, iar orășelul să fie și aproape de Londra și am ajuns la următoarele opțiuni, în această ordine: Rye (East Sussex), Henley-on-Thames și Cambridge. Cum în Rye (pe care îmi face o plăcere deosebită să-l pronunț „Rai”, că cine știe, o fi predestinat) era puțin mai dificil de ajuns, era nevoie să schimbăm trei trenuri, iar după calculele mele, de care acum am cam început să mă cam îndoiesc, prețul călătoriei de o zi ar fi fost destul de piperat, așa că am trecut la varianta cu numărul doi: Henley-on-Thames, pentru care am stabilit itinerariul.

Acum poate nu vă este foarte clar cum totuși am ajuns la lista scurtă de mai sus, în ciuda criteriilor menționate de selecție. Și cum am ajuns la Henley-on-Thames? Ei, bine, căutând locuri drăguțe în apropierea Londrei, care să fie turistice, dar nu prea. Adică să aiba șarmul micilor orașe englezești, fără a fi însă asaltate de turiști. Așa am ajuns la acest orășel, m-am uitat pe site-ul său, am căutat imagini pe google, mi-au plăcut, am citit că aici s-au filmat și câteva episoade din Midsumer Murders, serial pe care l-am văzut ocazional și care prezenta un decor autentic englezesc.

Nu a trebuit să ne trezim cu noaptea în cap, pe la ora 10 dimineața am luat metroul până la capăt de linie, în Ealing Broadway, de unde am cumpărat bilete de tren. De aici am luat următorul tren spre Henley-on-Thames (care este de fapt trenul cu destinație Reading), a fost nevoie să coborâm la Twyford, unde am așteptat vreo 40 minute trenul care ne ducea spre destinație, care circulă din oră în oră. 

Astfel, în jurul orei 1, am ajuns la destinație, în simpaticul orășel  străbătut de Tamisa, Henley-on-Thames. Orășelul era animat în acest week-end de un festival dedicat anilor 80, ca muzică și stil de viață, motiv pentru care am văzut o mulțime de oameni costumați, deghizați, purtând peruci colorate și accesorii stridente, specifice acelor ani. A fost tare amuzant să vezi acest orășel serios, după tipicul englezesc, asaltat de această mulțime pestriță, venită parcă să îi joace o farsă de 1 aprilie și să-i strice mersul liniștit al lucrurilor.

Sfat util: Pentru cei interesați este bine de știut că atât în tren, cât și în oraș există wifi gratuit. În caz că vreți să trimiteți poze cuiva sau să vă faceți check-in-ul :)

Pentru început, de la gară am mers spre malul Tamisei, luându-ne după mulțimea petrecăreață. Pe malul Tamisei puteți admira bărcile și yachturile acostate la mal. Orașul este faimos deoarece găzduiește cunoscuta compeție de canotaj Henley Royal Regatta, care își are orginea acum 175 de ani. Dacă sunteți pasionați de acest sport puteți vizita și muzeul din localitate, pe care noi doar l-am admirat mai de la distanță, fără a intra înăuntru.


De pe malul Tamisei am traversat podul de piatră ce dateaza din secolul XVIII, am făcut evident câteva poze din diferite unghiuri, am explorat puțin împrejurimile și apoi ne-am îndreptat spre centrul orașului.






Pe drum ce să vezi, am dat peste un mic magazinaș adorabil ticsit cu ursuleți, mai mici, mai mari, diferite specii. Cred că aș fi fost în stare să-i iau pe fiecare în parte să-i smotocesc, dar probabil m-ar fi prins Crăciunul încă în magazin. Și ce credeți, am putut eu să rezist tentației de a cumpăra un astfel de micuț? Ei bine, nu. Evident că a trebuit să cumpăr și eu o pufoșenie, un ursuleț din acela moale, destinat, cui altcuiva decât bebelușilor. Pe el chiar scrie „my first teddy bear”. Nu e nici primul și mai mult ca sigur nu va fi nici ultimul. Oricum m-a amuzat doamna care vindea în magazin și vorbea cu alte doamne, spunându-le ca majoritatea ursuleților vânduți nu sunt destinați copiilor, ci adulților, care în fond sunt doar niște copii mai mari.






Din acești pufoși l-am luat pe ultimul maroniu și i-am lăsat pe pufoșii roz și bleo singurei



De la paradisul cu ursuleți, unde probabil aș mai fi stat să-mi clătesc ochii cu animăluțe de pluș, am continuat spre centru orașului, unde se află o mică piață și se găsesc măsuțe și scaune afară, aparținând unor cafenele, printre care și nelipsitul Starbucks. Așa că mi-am luat și eu o cafea și am lâncezit la soare, simțind la propriu cum razele îmi gâdilă fața.  Aș spune că a fost „one of those perfect moments”, când timpul parcă stă în loc și te bucuri de tot ceea ce te înconjoară, fiind o zi însorită într-un loc minunat, încărcat de energie pozitivă. Sau cel puțin așa am simțit eu în acel moment.



Piața din centrul orășelului Henley-on-Thames, locul ideal pentru a bea o cafea 
Recunosc că n-a fost ușor să mă urnesc de la masă, aș mai fi stat așa dolce fare niente, dar am zis că ar fi cazul să mai vizităm un pic orășelul, străduțele, clădirile, așa că ne-am plimbat un pic aiurea, am ajuns și până la muzeu, lângă care se întinde o pajiște cu iarbă verde perfectă pentru un picnic. Se pot face și croaziere pe Tamisa, care durează aproximativ o oră, însă am preferat să ne mai plimbăm puțin prin oraș și apoi să luam trenul spre Londra. Deși, acum când mă gândesc, cred că ar fi meritat să vedem orașul și din perspectiva unei plimbări pe Tamisa.









Întreaga vizită cred că a durat vreo trei ore, după care am luat trenul, care circulă din oră în oră înapoi în Londra. În Londra am coborât în centrul orașului pentru că voiam să vizitez Kensington Gardens, fiind încă sub vraja parcului Greenwich. Însă aici am descoperit, poate cum era de așteptat, multă aglomerație și agitație, nu parcul pustiu și liniștit cu care am fost obișnuită în seara precedentă.  Apoi ne-am mai plimbat pe străduțe, am trecut pe lângă Buckingham Palace și apoi pe lângă St. James Park.

Kensignton Park



Kensington Palace

Albert Hall


Ei, bine, aici am avut surpriza de a vedea mai multe veverițe și un om care le hrănea cu alune. Nu am văzut niciodată atâtea veverițe la un loc și atât de aproape. Păcat că aveam aparatul cu obiectiv fix, că altfel aș fi avut niște cadre demne de National Geographic cu aceste animăluțe. Am stat acolo multă vreme nemișcată, privindu-le fascinată, probabil de aceea una dintre ele m-a confundat cu un arbore și s-a suit pe mine. A fost o experiență inedită să fiu escalată până la brâu de o veveriță care apoi să se uite la mine, eu la ea buimacă, ea realizând că nu sunt un copac, eu uitându-mă în ochii unei veverițe atât de aproape. Pe moment recunosc că m-am speriat, dar apoi mi s-a părut un moment tare fain!




După această pățanie, pe înserat, am zis să mai vedem obiectivele care atrag anual milioane de turiști: Big Ben, Westminster Abbey și House of Parliment. Ca și în primăvara, le-am vizitat doar pe din afară, arhitectura fiind într-adevăr impresionată, însă nu mă tentează să le văd și interiroul. Plimbarea a continuat pe malul Tamisei, am trecut pe lângă aglomerația din jurul London Eye pentru a continua apoi liniștiti până la Blackfriars, unde am vrut eu să mă asigur că nu e anunțată vreo modificare în ceea ce privește trenul ce leagă Londra de Luton, tren pe care urma să-l iau a doua zi dimineața.




Sper că v-am convins că dacă ajungeți la Londra, să vizitați și orașele pitorești din împrejurime. Voi ați descoperit alte astfel de orașe pitorești în prejma faimoasei capitale?

Mai multe articole despre impresii din Londra puteți găsi aici.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...