marți, 7 iunie 2016

Londra, impresii în dezordine

Fețele Londrei. Londra mi-a lăsat impresia unui oraș al contrastelor, o îmbinare armonioasă între vechi și nou, între istoric și modern, cu clădiri vechi de secole care conviețuiesc într-un mod armonios cu clădirile moderne de birouri, proaspăt construite. Capitala Angliei are meritul că poate cu atâta naturalețe să suprapună trecutul cu prezentul în arhitectura sa, iar cel care o privește are senzația că orașul arăta din cele mai vechi timpuri ca acum.

Ca multe alte capitale și Londra are mai multe fețe. O poți vedea ca pe capitala care atrage anual milioane de turiști datorită obiectivelor sale turistice precum Turnul Londrei sau Westminster Abbey sau îi poți vedea și o altă față, aceea că Londra e un mare șantier, în care se construiesc multe clădiri noi, lipite una de cealaltă. Poate ai crede că orașul este destul de aglomerat, în special în zona centrală, însă cu toate aceste se construiește în continuare într-un ritm frenetic, sunt străzi blocate, utilaje de construcții, mașini de tonaj mare și un zgomot asurzitor.

O altă față a Londrei este că orașul este precum un furnicar, orele de vârf demonstrând că Londra este un oraș extrem de aglomerat, un amalgam de oameni de diferite naționalități, culturi și religii mișunând de colo-colo în drum spre locul de muncă sau spre casă. Trotuarele sunt pline, la fel și metrourile. Forfota continuă în pauza de prânz, când oamenii mănâncă în grabă, pentru a se întoarce cât mai repede la slujbele lor. Am putut vedea câțiva oameni care mâncau din caserolele de mâncare proaspăt cumpărate din mers. Cred că dacă ajungi la o asemenea agitație zi de zi, de nu poți lua o masă decentă, poate este nevoie de o schimbare de slujbă sau carieră!

Seara și în week-end orașul se liniștește, locul angajaților deferitelor corporații fiind luat de turiști, care admiră orașul și nu ezită să-și facă numeroase fotografii cu diferite obiective mai mult sau mai puțin turistice. Însă forfota creată de turiști nu se compară cu cea din cursul zilei sau săptămânii!

Vremea. Se spun multe despre vremea din Londra sau vremea tipic englezească, însă majoritatea sunt exagerări. În luna aprilie a fost deopotrivă soare și înnorat, ploi mărunte și răzlețe, un vânt rece seara, mai accentuat pe malurile Tamisei. Per total aș spune că am avut parte de o vreme frumoasă, însă trecerea bruscă de la senin la înnorat, își lasă amprenta și asupra stării de spirit.

London Eye. Dacă vreți să admirați Londra de sus, seara, atunci e musai să vă dați în roata mileniului, adică în London Eye. Prețul unui bilet este în jur de 20 lire, însă este o experiență de neuitat, puteți vedea întreg orașul de sus, iar recomandarea mea e să faceți această rotație de jumătate de oră seara, când orașul e întradevăr fermecător.

Sainsbury. Aș asocia aceste magazine care se găsesc la tot pasul în Londra cu Mega Image-urile de la noi, numai că poți cumpăra o varitate de semipreparate din diferite bucătării internaționale. Am fost eu curioasă să testez mai multe astfel de semipreparate asiatice, iar stomacul meu nu s-a arătat prea fericit cu alegerile mele. Mi-a plăcut că în cadrul magazinului puteai să-ți iei și o cafea Costa, proaspăt preparată la un aparat special amenajat. Mi s-a părut că în Londra cafenelele Costa sunt mai apreciate decât suratele lor de la Starbucks! Dar asta a fost doar impresia mea.

La Sainsbury ai posibilitatea de self pay, adică îți scanezi singur produsele și apoi plătești. Nu m-am aventurat să încerc și eu, am ales metoda tradițională de a plăti unui vânzător.

Lush. Ei bine, în Londra am putut să intru în cel mai mare magazin Lush în care am fost vreodată și cum era de așteptat, nu am ieșit cu mâna goală. Lust sunt unele din cosmeticele mele preferate, care au un miros tare îmbietor, fiind realizare manual, în mare parte din ingresiente naturale. Încă sunt tristă că aceste magazine nu au rezistat și în București, probabil din cauza prețurilor măricele. Ce-i drept produsele nu sunt mai scumpe ca alte mărci de cosmetice vândute prin farmacii.









În loc de concluzie, Londra este un oraș cu un trecut istoric datând din vremea romanilor și care păstrează multe din comorile trecutului, are o arhitectură de invidiat, clădiri vechi și noi, este un simbol al civilizației vestice, un oraș cu oameni zâmbitori și amabili, care însă ascunde o anumită răceală, tipic englezească. Aș spune că Londra este precum englezii, aparent primitoare, însă în fond doar amabilă cu străinii. Este un oraș pe care unii îl iubesc, alții îl detestă, un oraș scump, însă în care nu ai cum să te plictisești, în care mereu descoperi ceva nou. Chiar dacă Londra nu se număra printre orașele mele favorite, aș vrea să revin aici și a treia oară, pentru că este un oraș cu atâtea lucruri de văzut și încercat, încât poți cuprinde atât de puține în doar câteva zile!

Dacă ați fost în Londra, ce impresie va lăsat acest oraș? V-ați îndrăgostit iremediabil de el sau ați jurat că nu-l veți mai vizita vreodată?
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...