duminică, 17 aprilie 2016

De la București la Londra - let the adventure begin!


Într-o dimineață de sâmbătă, am terminat de împachetat, am chemat o mașină Uber pentru a mă duce la aeroport și uite așa a început o nouă aventură turistică, având ca destinație arhicunoscuta Londra! În caz că vă întrebați, cursa cu Uber de acasă până la aeroport a costat 43 lei și a durat aproximativ 40 de minute. Recunosc că sunt un fan Uber, de felul meu evitând taxiurile pe cât posibil, în special din cauza comportamentului șoferilor, astfel că m-am bucurat teribil când serviciul de car sharing s-a lansat și la noi în țară, profitând de acesta în special pentru transfer către gară și ocazional spre aeroport!

Am plecat din timp de acasă, fiind la aeroport cu aproximativ două ore înainte de plecarea zborului de la 11:25 operat de către WizzAir care era estimat că va ajunge la Luton la ora locală, 12:50 (și nu, nu a întârziat!). Aeroportul „Henri Coandă” mi s-a părut de-a dreptul pustiu, trecând de toate formalitățile, adică check-in, verificare bagaj de mână și pașaport în mai puțin de un sfert de oră. Mi s-a părut incredibil, aveam senzația că mă aflu într-un aeroport abandonat!

Zborul a decolat la timp, iar pe durata celor trei ore de zbor mai mult am moțăit, fiind întreruptă ocazional de copilul zbuciumat din spate, care folosea scaunul meu pe post de jucărie, lovindu-l cu picioarele sau închizând brusc măsuța pliabilă. Însă așa mă mai trezeam din visare și puteam să îmi mai arunc un ochi pe geam, dacă tot am avut șansa să-mi fie repartizat loc la fereastră. Și ca dovadă, puteți vedea mai jos câteva din pozele făcute de la înălțime!

Off I go!


Up, up in the clouds
Up, up in the sky
Ne pregătim de aterizare


După ce mi-am încheiat, nu neapărat de bunăvoie, moțăitul de frumusețe (că deh, eu nu prea pot dormi când a două zi mă așteaptă o călătorie!) am mai răsfoit puțin ghidul meu „Top 10 Londra”, poate mai adaug vreo idee năstrușnică așa zisului meu plan făcut de acasă, care consta doar în câteva idei. Îmi doream să ajung la teatrul St. Martin pentru a vedea piesa „The Mouse Trap” scrisă de Agatha Christie (yep, I'm a huge fan!!!), în aceeași notă de mister voiam să vizitez muzeul Sherlock Holmes de pe strada Baker și să merg pe urmele lui Jack Spintecătorul într-un tur organizat. Dintre obiectivele consacrate aș fi vrut să bifez doar Turnul Londrei și speram poate să ajung în afara orașului la Cotswolds. Urmează să vedeți sau mai bine zis să citiți ce am bifat din această listă și dacă au intervenit suprize în ceea ce privește planul inițial!

După ce am aterizat am stat la o coadă imensă pentru verificarea pașapoartelor, bănuiesc că s-au înăsprit măsurile de securitate în lumina ultimelor atacuri teroriste, care din păcate umbresc viața turistică a marilor capitale europene.

Am trecut și de controlul cărții de identitate, că pașaportul mi-a expirat de ceva vreme, mi-am ridicat bagajul ce zăcea lângă banda rulantă și am urmărit cuminte indicatorul „Bus and train tickets”. Exact la ieșirea din aeroport există aparate de unde se pot cumpăra bilete pentru autobuzul spre Luton  Aiport Parkway și apoi pentru trenul care unește Luton cu Londra. Lângă aceste vendomate există și o persoană care oferă asistență așa că doar am bâguit eu „London Blackfriars”, unde știam că trebuie să ajung că tanti deja mi-a butonat pe ecran și a fost nevoie doar să-mi introduc cardul și PIN-ul, iar pentru 12.5 lire aparatul mi-a scuipat două bilete.

La ieșirea din aeroport poți vedea autobuzul cu mov pe care scrie ThamesLink, arăți biletele, te sui și în 6 minute ești la gară. Aici, același procedeu, arăți cele două bilete, apoi poți lua liftul sau scările rulante până la platforma 1 unde oprește trenul spre Londra. Cum am ajuns pe peron, trenul tocmai pleca, iar eu evident mă întrebam când vine următorul. Nu am apucat să îmi pun prea multe întrebări existențiale că în numai trei minute a venit următorul tren.

M-am suit timid în tren, de teamă ca nu cumva să aibă altă destinație, că parcă prea venise repede, așa că am și întrebat un cuplu dacă ajunge la Londra, la Blackfriars și m-am liniștit când mi-au confirmat ipoteza. Așa că m-am așezat comod la geam, fiind loc din belșug și nici n-am șezut eu bine, că m-a lovit auzul dulcelui glai românesc, cu un pronunțat accent moldovenesc, pe bancheta vecină doi tineri dezbăteau viața în Anglia și făceau o paralelă cu munca în Italia, unde aparent le-a mers mai bine.

Făcând abstracție de conversația vecinilor mei, mi-am concentrat atenția pe priveliștea care se desfășura în fața ochilor mei: căsuțe de cărămidă roșie, parcă făcute din turtă dulce, aliniate perfect, parcă ar fi fost un șir disciplinat de armată, iar niciuna nu strica ordinea strictă, iar eu parcă mi-aș fi dorit să văd o căsuță de turtă dulce mai non-conformistă, care să iasă din șir și să-și revendice unicitatea. Mai încolo a defilat prin fața mea un teren de golf, amintindu-mi că aici oamenii joacă golf cum acasă joacă table. Când clădirile au început să se desfățoare haotic, apărând construncțiile megalitice am știut că am intrat în Londra.

Opririle sunt foarte bine semnalizate, fiind foarte clar care este numele acesteia de cum pătrunde trenul în stație. De la Luton Aiport Parkway până la London Blackfriars călătoria a durat în jur de 55 minute, timp care s-a scurs foarte repede și plăcut și am ajuns la stația mea finală. Cum am coborât la Blackfriars am fost întâmpinată de Tamisa, cu apele sale învolburate și destul de murdare, iar în depărtare am putut vedea faimosul Tower Brige, un simbol al orașului. Nu era prima întâlnire cu capitala Regatului Unit al Marii Britanii, făcând cunoștință cu orașul cu câțiva ani în urmă, pe o vreme tipic englezească, care mi-a lăsat un gust puțin amar, însă nu aveam de gând ca aceste amintiri să îmi tulbure vacanța din prezent!

Vedere asupra Londrei din stația Blackfriars
The eagle has landed so let the adventure begin!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...