luni, 25 ianuarie 2016

Pe tren, de vorbă cu un poet din insulele Canare, pe acorduri de cântece de munte


Sâmbătă dimineața. Ce-i drept, nu foarte de dimineață, în jurul orei 8 am oprit alarma telefonului și m-am dat jos din pat pentru a termina de făcut micul bagaj început de cu seara, pentru prima „călătorie” din noul an, cu destinația Predeal, pentru o evadare de 3 zile, departe de zgomotul și agitația capitalei.

De acasă și până la gară am fost transportați cu o mașină Uber, o Skoda Octavia spațioasă, cu un șofer simpatic și chiar am avut senzația că soferul personal a venit să ne ia de acasă ca să ne ducă unde ne dorește inimioara. Din gară mi-am cumpărat o cafea cu aromă de migdale ca să ma trezesc și un veggie wrap pe post de mic dejun, pe care le-am savurat ulterior pe tren.

În vagonul nostru de tren a fost cam friguț, dar asta probabil din grijă pentru pasageri, pentru a nu resimți prea accentuat diferența de temperatură față de afară, pentru când vom ajunge la destinație. Însă ca să compense acest dezavantaj, trenul mi-a oferit posibilitatea să admir peisajul mirifc îmbrăcat în alb, să îmi scriu impresiile de călătorie pe hârtie și să răsfoiesc câteva file dintr-o carte. Și trenul mai avea niște surpize pentru mine, așa ca pentru prima călătorie din noul an!

În tren, am avut ocazia de a cunoaște un poet tocmai din insulele Canare, care călătorea spre Brașov, împreună cu „su amor”, cu intenția de a merge la operă, faimoasa Madame Butterfly de Puccini. Luis, căci acesta era numele vecinului nostru poet, era foarte entuziasmat de peisajul de iarnă ce putea fi admirat pe geam, lucru lesne de înțeles din timp ce zăpada se găsește doar pe vârful munților în insulele Canare. Și mai era entuziasmat că descoperise și țuica de Bihor, acest elixir magic ce sporește voia bună!

Am aflat că după escapada în orașul de la poalele muntelui Tâmpa, urma să revină a doua zi înapoi în București pentru ajunge la Institutul Cervantes, pentru a căuta un volum de poezii de Eminescu, tradus în limba spaniolă.

M-am bucurat nespus că era încântat de țara noastră, cum ar trebui să fim și noi mai des, spunând că este o țară frumoasă cu oameni frumoși. Cu toate că a vizitat mai multe locuri, alte țări au „cladiri frumoase”, însă la noi s-a simțit ca acasă. 

O altă surpriză care m-a bucurat, au fost cântecele de munte interpretate cu voioșie de glasuri optimiste, acompaniate de o chitară, ce răsunau în vagon. Am fredonat și eu cât mi-am amintit sau cât știam cântecele auzite și am putut observa că acestea l-au emoționat până la lacrimi pe vecinul nostru poet.

Pe tren poți avea uneori șansa de a cunoaște oameni captivanți, din diferite colțuri ale țării sau ale globului, fiecare cu povestea sa de viață, oameni cu care poate nu te-ai întâlni altfel.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...