miercuri, 20 februarie 2013

Cum se ajunge în Sofia? (I)

Deoarece am petrecut aproape 5 ani (ohooo, ce de vreme!) la vecinii noștrii din sud, mai exact în Sofia, mi-am zis că ar fi cazul să vă povestesc mai multe despre Bulgaria,  locuri ce merită vizitate, tradiții, obiceiuri și sfaturi practice de călătorie.

Pentru început, mi-am propus să vă povestesc despre cum se poate ajunge în Sofia, capitala pitorească a Bulgariei, existând 3 posibilități: mașina personală, autobuzul și trenul, eu încercându-le de-a lungul timpului pe fiecare, așadar vă pot povesti din experiența personală avantaje și dezavantaje, plus sfaturi utile de călătorie.

Așadar să începem cu începutul, și anume călătoria cu mașina. Distanța dintre București și Sofia este de aproximativ 400km și se parcurge în jur de 6 ore, în funcție de viteza fiecăruia și de numărul și durata pauzelor de pe drum.

Traseul de urmat este București-Giurgiu, apoi se trece podul peste Dunăre, se ajunge în Ruse și apoi se continuă drumul în direcția Pleven și ulterior spre Sofia. Pentru cei care nu știu deja, pentru a trece podul peste Dunăre se plătește o taxă, care în prezent din câte știu eu este de 6 euro pentru autoturisme, dar poate suferi schimbări.

Traseu București - Sofia

La graniță nu veți sta mult, deoarece pentru persoanele din UE este de ajuns să prezentați buletinul sau pașaportul și să precizați încotro vă îndreptați - în cazul de față, spre Sofia. Eh, și odată intrați în Bulgaria începe distracția. Pentru început vă va trebui o vignetă care se poate achiziționa de la graniță, în eventualitatea că găsiți pe perioada trebuincioasă, dacă nu căutați la benzinăriile din Ruse. La graniță vigneta se poate cumpăra cu euro, în rest ar cam trebui să aveți leva la voi, moneda oficială din Bulgaria.

Odată ce aveți și vigneta, vă puteți continua călătoria nestingheriți, dar atenție la indicatoare, deoarece sunt scrise întâi cu alfabetul chirilic, care este alfabetul oficial. Așadar ar fi o idee bună să-l studiați înainte de a porni în această călătorie, vă va simplifica mult viața în Bulgaria. Pentru a vă veni în ajutor, vă scriu mai jos cum arată denumirile localităților importante de pe traseu în alfabet chirilic:

Ruse - Pyce
Pleven - Плевен
Sofia - София

O altă idee bună ar fi să urmăriți indicatoarele de limitare a vitezei, deoarece sunt destule radare pe drum. Ce-i drept, veți fi avertizați de colegii din trafic de pe contrasens prin semnalarea cu farurile când vă apropiați de un astfel de „pericol”, însă recomand conducerea preventivă și în limita vitezei legale. Dacă circulați ziua în general nu veți avea probleme cu poliția, noapte sunt cei care stau la pândă, însă nu vă vor opri fără motiv, doar pentru că aveți număr străin. Eu nu am avut astfel de probleme, dar am circulat cuminte ziua, însă am mai mers noaptea cu un coleg care avea acest obicei de a depăși în mod repetat și flagrant viteza limită legală și am plătit așa-zise „protocoale” în drum spre casă. Însă, dacă stiți cumva câteva cuvinte în limba bulgară (pe care le puteți exersa de acasă),  puteți scapa doar cu o mustrare verbală, bulgarii fiind foarte fericiți când văd că străinii le știu limba.

Drumul este unul destul de lejer, cu peisaje foarte frumoase. Pe măsură ce vă veți apropia de Sofia, veți vedea o frumusețe de peisaj montan, autostrada Hemus ce duce spre Sofia trecând prin munții Stara Planina, motiv pentru care veți trece și prin 3 sau 4 tuneluri. Porțiunea de autostradă nu este una generoasă, având în jur de 70 km. Dacă știe cineva cu exactitate, să îmi spună și mie.

Presupunând că ați ajuns teferi și nevătămați în Sofia și cu bugetul intact, un ultim sfat foarte prețios este să vă lăsați mașina într-o parcare păzită și nu pe stradă, deoarece este cunoscut că Sofia, se afla pe locul 2 în Europa în ceea ce privește furtul de mașini (Praga e pe primul loc dacă vă întrebați, iar Bucureștiul undeva pe la coadă). Mașinile cu număr străin prezintă o atracție deosebită pentru hoții de mașini, indiferent de marcă sau tip, așa că e mai bine să nu-i „tentați”. Cred că acest lucru este benefic, și anume lăsarea mașinii pe timp de noapte într-un loc supraveghet și în alte orașe europene, unde ajungeți pentru prima dată.

Așadar bun venit în Sofia!

Dacă aveți alte întrebări referitoare la călătoria spre Sofia sau despre viața în Bulgaria, îmi puteți lăsa un comentariu sau îmi puteți scrie pe adresa blogului. And stay tuned, urmează și poveștile cu autocarul și trenul!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...