duminică, 30 iulie 2017

Week-end în Poiana Brasov: Cucerim Vf. Postavaru și ne suim din nou în șa la Spiritul Cailor


Cum îmi doream foarte tare să evadez din căldura sufocantă a Bucureștiului și să respir aer rece de munte, măcar în week-end, am decis să dăm o fugă până în Poiana Brasov, cu intenția de a „escalada” Vf. Postavaru și de a mă reîntâlni cu caii frumoși de la „Spiritul Cailor”, pentru un plus de energie.

Zis și făcut. Sâmbătă am luat trenul de la ora 10, cu care am ajuns în Brașov la 12:45. De la gara din Brașov am luat autobuzul 4 până în centrul orașului, la „Livada Poștei”, de unde am luat în continuare autobuzul 20 până în Poiana Brașov. Odată ajunși în stațiune ne-am cazat la pensiunea Condor (o alegere relativ decentă și cam atât) și apoi am pornit spre baza pârtiei, pentru a începe ascensiunea spre Vf. Postăvaru. Estimarea de pe indicator ne anunța că într-o oră jumate - două ore vom ajunge la vârf dacă urmăm marcajul cu cruce roșie.







Am urmat o vreme marcajul cu cruce roșie, am am luat-o pe Drumul Roșu, care se tranformă într-o pârtie de dificultate ușoară pe timpul iernii. Nu prea ai cum sa ratezi vârful deoarece sunt atâtea poteci și potecuțe care te duc pe culmea masivului.

Sfat util: Dacă plănuiți să urcați urmând traseul marcat, este recomandat să aveți pantaloni lungi, deoarece carările înguste ce trec prin pădure sunt mărginite de urzici și mărăcini.

Cert este că după o oră jumătate am ajuns la „Cabana Postavaru”, unde am zis că ar fi păcat să nu luam prânzul pe una din băncile de lemn, scăldați de razele soarelui, dar și gâdilați de un vânticel răcoros. Mâncarea a fost bună, pot garanta pentru sărmăluțele de post pe care le-am încercat. De la celălalt capăt al mesei am înțeles că și ciorba de văcuță a fost așa cum trebuie, adică delicioasă. Cabana era gazda unei nunți  și am surprins o mireasă frumoasă, într-o rochie simplă de in, de inspirație tradițională. 

Cabana Postăvaru




După acest popas relaxant, am continuat ascensiunea, încă 45 minute, urmând marcajul cu bandă albastră, întâi prin pădure, apoi pe culmea masivului, până am dat de stâncile tocite ce încadreaza Vf. Postăvaru. Le-am urcat cu grijă, deoarece erau destul de alunecoase, pentru a putea spune că am ajuns cu adevărat pe vârf. De aici se poate vedea Brașovul, orașul Săcele, Predealul, culmile Pietrei Craiului de o parte și ale Pietrei Mari de cealaltă.

Sfat util: Este recomand să aveți încălțăminte cu o talpă aderentă pentru escaladarea stâncilor ce vă despart cu doar câțiva metri de Vf. Postăvaru, deoarece sunt foarte alunecoase.






Vârful Postăvaru - 1799 m




După câteva momente de odihnă și câteva fotografii, am luat-o la vale, pe Drumul Roșu și pe traseul marcat cu cruce roșie, care ne-a călăuzit pașii și la urcare. În aproximativ o oră și ceva eram din nou în stațiune.



Fiind deja seară, am decis să luam cina înainte de a ne întoarce la pensiune. Restaurantul Salon Medieval nu a fost tocmai o alegere inspirată, a durat foarte mult până a venit mâncarea, care nu a fost cine știe ce, ca să justifice prețurile piperate.

Duminică, după micul dejun, am părăsit pensiunea pentru a merge la căluți, fiindu-mi dor să fiu din nou în șa. Așa că am mers o porțiune prin pădure, apoi pe lângă șosea ca să ajungem la popasul cu cai. De data aceasta a fost nevoie să aștept oleacă împreună cu alți amatori. Până la urmă am fost 8 călăreți, care au pornit la pas pe un traseu de o oră. De aseastă dată am făcut echipă cu Luna, o iapă un pic mai nărăvașă decât pașnica Steluța.

S-ar putea să îți placă și: Spiritul Cailor. O oră la pas cu Steluța.

Am avut parte de o oră de călărie, în care am zâmbit tot timpul și mă gândesc serios să iau niște lecții de echitație. Dacă aveți cumva recomandări cu privire la un centru de echitație în apropiere de București, vă rog să îmi spuneți.




După ce am petrecut timp cu animalele mele preferate (bine, am și o slăbiciune pentru cățeluși) am ajuns din nou în Brașov. Cum era ora prânzului, am poposit, unde altundeva decât la Ceaunul Tihnit? După experiența nu tocmai reușită cu cina din seara trecută am preferat să mergem la sigur, cu toate că în centrul Brașovului sunt o puzderie de localuri, care îmi fac cu ochiul. Și în această privință, sunt deschisă la recomandări în ceea ce privește localuri de luat masa în Brașov. În ciuda căldurii care dogorea și Brașovul, am mâncat o tochitură de porc cu mămăliguță fierbinte, pe care am stins-o cu o socată rece. La final, am savurat un desert ușor, o cremă de zahăr ars.

S-ar putea să îți placă și: Ceaunul Tihnit. Sau unde mâncăm în Brasov.

Socată la Ceaunul Tihnit din centrul Brașovului

Tochitură de porc cu mămăliguță

Cremă de zahăr ars

Apoi am mai înfruntat canicula pentru a admira arhitectura clădirilor și nu am putut rezista să nu trec pragul librăriilor Humanitas și Cărturești din centrul orașului. Și nu am putut rezista să nu cumpăr o carte, care sper să mă țină cu sufletul la gură, „Fata cea bună” de Mary Kubica.


Și cam atât cu această evadare. Am luat trenul de la 17:20 din Brașov și la 20:00 eram din nou în zăpușeala din București.

duminică, 9 iulie 2017

București: Muzeul de artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”


În apropiere de Piața Victoriei, pe strada Vasile Alecsandri nr.16 se află micuțul muzeu Storck, căminul sculptorului Frederic Storck și al pictoriței Cecilia Cuțescu-Storck. Casa a fost construită între anii 1911-1913 fiind inspirată ca arhitectură de stilul german, lucru deloc surprinzător având în vedere originea familiei Storck. 

Când vorbim despre familia Storck avem în vedere mai multe generații de artiști, începând cu sculptorul Karl Storck (1826-1887) care a venit în România în anul 1949. Acesta a fost primul profesor de sculptură la Şcoala de Belle-Arte înfiinţată de Theodor Aman. Fiii acestuia, Carol și Frederic, i-au călcat pe urme, distingându-se ca sculptori. Frederic Storck se căsătorește cu pictorița Cecilia Cuțescu, care a fost prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa. A predat pictura şi artele decorative în Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. Împreună au două fete: Gabriela Storck, devenită arhitect, și Cecilia (Lita) Botez, ceramistă. 

Casa-muzeu a fost construită după planurile Ceciliei, care este și autoarea picturii murale “Dragostea pământească și Dragostea spirituală”, dar și a multor dintre tablourile ce împodobesc pereții. Cecilia era îndrăgostită de sunetul apei, motiv pentru care în salonul central există o fântână, din care astăzi însă nu mai curge apă, deoarece degrada pereții casei. În interiorul casei puteți admira pe lângă picturi, sculpturile realizate în marmură sau în bronz de către Karl, Carol sau Frederic Storck. O aripă a casei este încă locuită de descendenții familiei Stork, când aceștia se află în capitală.

În curtea casei-muzeu puteți vedea bucăți din frontonul Universității București, distrus în cel de-al doilea război mondial și două măști ce au aparținut fostului Teatru Național din capitală. În spatele muzeului se găsește o oază de verdeață, flori, arbori, arbuști, ce cresc printre statui.
Recomand cu căldură să alegeți un tur ghidat, pentru a afla mai multe despre familia Storck, casa acestora și vremurile în care aceștia creau. Noi am avut norocul de a da peste o doamnă pasionată de meseria sa, care ne-a povestit despre această  familie și ne-a răspuns la toate întrebările. Din păcate, muzeul se află într-o stare de degradare și soarta acestuia s-ar putea să fie pecetluită de un cutremur de magnitudine mare, precum cel pe care îl anticipăm cu toții, poate mai puțin cei care ar trebui să facă ceva în acest sens și să protejeze patrimoniul orașului.



Bucăți din frontonul Universității București

Măștile de piatră ale fostului Teatru Național


Viță de vie

Grădina Casei Stork




Nu ezitați să faceți o vizită muzeului de artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”, pentru a descoperi mai multe despre această familie de artiști, care au avut o influență importantă asupra formării noilor generații de pictori și sculptori.

Bilet intrare: 5 lei 
Taxă ghidaj: 6 lei
Taxa fotografie (interior): 15 lei
Orar: miercuri - duminică 10 - 18 

duminică, 2 iulie 2017

Stil scandinavian și tradiții românești. Ikea și Muzeul Satului.

Cantonul de drum din cadrul Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”
În perioada 30 iunie - 30 august 2017, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, în satul nou, poate fi vizitată clădirea „Canton de drum”, care a fost amenajată în stilul specific scandinavian Ikea, îmbinat cu elemente autentice de artă populară românească. Expoziția-eveniment „Tradiții în viitor” are loc pentru a sărbători 10 ani de existență pentru Ikea în România. 

Ideea mi s-a părut interesantă, iar Muzeul Satului este unul din locurile cele mai dragi mie din București, mai ales că sub copacii săi umbroși poți să te ascunzi de caniculă. Așa că am zis că putem vizita expoziția, pentru a vedea cum a fost mobilat cantonul cu produse Ikea și obiecte tradiționale românești. Mai ales că simpatizez produsele celor de la Ikea, regăsindu-se și la mine în casă câteva. Cum ar fi să ai o casă mobilată de la Ikea în stil tradițional românesc?

S-ar putea să îți placă și:

În cadrul cantonului sunt mobilate patru camere: bucătăria, camera de zi, baia și dormitorul. Am rămas suprins plăcută de imaginația celor de la Ikea și de modul în care au decorat camerele cu produse Ikea și elemente tradiționale românești. Îmi venea să mă mut în canton, aveam un sentiment de acasă. Cine nu și-ar dori să locuiască într-o casă, în mijlocul capitalei, într-un loc atât de frumos cum este Muzeul Satului? 

Am admirat pe îndelete decorul, am făcut și câteva fotografii și într-un final am plecat. Am plecat cu câteva idei de decorat, despre cum putem îmbina armonios stilul modern, funcțional, cu elemente tradiționale românești.

Din „înțelepciunea” Ikea, de pe pereți:

„Oricât de avansată ar fi tehnologia, o casă poate să își păstreze esența și tradițiile și poate face loc pentru lucrurile care trezesc emoție.”

„Pentru mulți oameni din România și din toată lumea acasă este spațiul emoțiilor pozitive: familiaritate, siguranță, grijă, relaxare, libertate, intimitate, apartenență.”

„Viața nu este perfectă, natura nu este perfectă și nici noi nu suntem perfecți. Materialele naturale sunt imperfecte în mod natural, de aceea ne dorim să le păstrăm onestitatea și să intervenim cât mai puțin asupra neregularităților lor.”

Bucătăria



Camera de zi




Baia

Dormitorul


Lada de zestre - era goală!









Expoziția „Tradiții în viitor” reprezintă un motiv în plus de a vizita Muzeul Satului, un loc deosebit în care puteți scăpa de aglomerația orașului, chiar în mijlocul acesteia. Ce părere aveți despre modul ingenios abordat de cei de la Ikea pentru a îmbina stilul scandinavian cu elemente tradiționale românești?