duminică, 22 octombrie 2017

Călătorind alături de Sissi, împărăteasa Austriei

Jean des Cars mi-a oferit prilejul, prin intermediul cărții sale „Sissi, împărăteasa Austriei” să călătoresc alături de frumoasa împărăteasă a Austriei. Sissi nu a găsit niciodată un loc căruia să îi poată spune acasă, poate cu excepția palatului Possenhofen din Bavaria unde și-a petrecut copilăria, din care a fost smulsă brusc pentru a deveni împărăteasă a Austriei la doar 16 ani. Nu s-a putut adapta niciodată rigorilor curții de la Viena, evadând cu fiecare ocazie în Bavaria natală sau la cure în stațiunile Bad Kissingen sau Bad Ischl. Ulterior, la recomandarea doctorului, aceasta s-a refugiat în insula Madeira pentru o cură de câteva luni, însă imediat ce a revenit în Viena, din noua starea sa de sănătate a degenerat.


Nu a fost niciodată atașată de Austria sau Viena, nutrind însă un vădit interes pentru Ungaria, a cărei regină a devenit în 1867. Aici și-a găsit un refugiu în palatul Godollo, unde a petrecut timp ori de câte ori a fost posibil, în detrimentul curții de la Viena, spre dezamăgirea soțului său Franz Iosef, care o iubea foarte mult și o considera îngerul său.

Cunoscută ca împărăteasa amazoană, Sissi iubea călăria și participa la vânători în Irlanda sau Anglia, unde considera că poate să își arate adevăratul potențial, mulți bărbați neputând ține pasul cu ea. După ce sciatica nu i-a mai permis să călărească, își forța doamnele de onoare la marșuri extenuante în fiecare zi, fiind cunoscută pasiunea pentru mișcare a împărătesei și regimul aspru la care își supunea trupul, cântărindu-se zilnic ca nu cumva să depășească greutatea de 50 kg avută la înălțimea de 1,72cm.

Călătoriile împărătesei s-au întețit după moartea unicului său fiu, aceasta neputând să treacă peste această pierdere până la sfârșitul vieții. De la Egipt la Maroc, Sissi a călătorit peste tot. S-a îndrăgostit de Corfu, unde și-a contruit un palat, Achilleon, însă s-a plictisit și de acesta, recunoscând singură că și dacă ar trebui să locuiască în rai, cu siguranță la un moment dat nu l-ar mai suporta, simțând nevoia sa plece în altă parte.

Ultima priveliște admirată de Sissi a fost cea a Alpilor, admirată din camera hotelului din Geneva, înainte de a fi asasinată de anarhistul Luigi Lucheni. Un sfârșit tragic, pentru o existență zbuciumată.

Viața sa a fost o adevărata călătorie, însă fără a-și găsi undeva locul, a se simți cu adevărat acasă. Relația cu Franz Iosef a opus întotdeauna realismul și simțul datoriei al acestuia cu romantismul nevrozat al împărătesei. Farmecul și frumusețea ei sunt legendare, spunându-se că nu puteau fi redate de nicio pensulă, oricât de iscusită. O carte istorică, plină de aspecte inedite din viața împărătesei, care ne ajută să pătrundem mai bine personalitatea sa misterioasă și să o putem înțelege mai bine decât au făcut-o contemporanii săi.

duminică, 8 octombrie 2017

Cimitirul Bellu, o atracție atipică a Bucureștiului


Cimitirul Bellu din București poate părea o atracție atipică pentru un turist sau pentru un locuitor al capitalei. Cimitirele, servind ca lăcașe de veci pentru trupurile neînsuflețite ale oamenilor, nu sunt cele mai atractive dintre destinații, având parcă un aer neliniștitor pentru mulți dintre noi. Pe mine nu mă neliniștesc, deși nu mi-aș dori să mă plimb printre morminte după lăsarea întunericului.

Cimitirul Bellu a luat ființă în anul 1856, pe una din moșiile familiei Bellu, care a donat terenul municipalității. Aici sunt îngropate multe personalități ale vieții culturale și politice românești, multe morminte fiind adevărate opere de artă, cimitirul fiind împânzit cu mausoleuri, cripte sau sculpturi deosebite. Cum era poate de așteptat, cimitirul are țesute multe povești și legende cu privire la cei pe care îi adăpostește.










Impresionantă mi s-a părut povestea de dragoste a doi tineri, care au descoperit după căsătorie că sunt frate și soră. Neputând trăi nici împreună. nici separat, cei doi au decis să se sinucidă, iar mormântul lor este împodobit cu o frumoasă statuie care evoca drama pe care au trăit-o.


Doamna cu umbrelă este o statuie în mărime naturală a guvernantei belgiene Katalina Boschott, devenită ulterior iubita medicului român Andrei Popovici, care și-a găsit sfârșitul la Băile Herculane în urma unei operații care a dat greș. Ultimele sale cuvinte, care erau gravate pe  mormântul său au fost, în franceză „Acest animal de medic m-a ucis!”, aceasta considerând că a fost victima incompetenței acestuia.


Un mormânt care impresionează este cel al Iulie Hașdeu, cea care s-a stins la doar 19 ani, în urma unei pneumonii și pentru care tatăl său, cunoscutul scriitor Bogdan Petriceicu Hașdeu a construit castelul din Câmpina, în urma indicațiilor primite în vis de la fiica sa moartă. Durerea provocată de moartea unicei sale fiice, l-am împins pe scriitor la ședințe de spiritism, pentru a-și putea revedea copilul iubit.



Mausoleul celui supranumit „Nababul” a fost realizat de cunoscul arhitect Ion Mincu în 1899. Aici își are locul de veci Gheorghe Grigore Cantacuzino, care a murit în anul 1913. Precum palatele construite de acesta și locul de veci este impunător, astfel bogatul om politic vrând parcă să sfideze moartea.

În cimitirul Bellu sunt înmormântați o mulțime de oameni iluștri precum geniul poeziei românești, Mihai Eminescu, al cărui mormânt nu a fost uitat, fiind acoperit cu flori proaspete și candele aprinse. Lângă acesta sunt înmormântați Ion Luca Caragiale și Mihail Sadoveanu. Pe mormântul poetului Nichita Stănescu poți citi versuri care te fac să tresari. Pășind printre morminte îți poți prezenta omagiile pentru alte personalități precum Theodor Aman, Anda Călugăreanu, Henri Coandă, Corneliu Coposu, George Coșbuc, Spiru Haret, Petre Ispirescu, Ștefan Luchian, Ion Minulescu, Amza Pellea, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Aurel Vlaicu și mulți, mulți alții.





Cimitirul este un loc altfel, unde vei rămâne impresionat de arhitectura mormintelor și de personalitățile României care și-au găsit aici locul de veci. Nu este un loc turistic, dar este un loc care merită o vizită, cu condiția ca în urma ta să lași și o rugăciune pentru cei ale căror rămășite își petrec aici eternitatea.


duminică, 2 iulie 2017

Stil scandinavian și tradiții românești. Ikea și Muzeul Satului.

Cantonul de drum din cadrul Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”
În perioada 30 iunie - 30 august 2017, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, în satul nou, poate fi vizitată clădirea „Canton de drum”, care a fost amenajată în stilul specific scandinavian Ikea, îmbinat cu elemente autentice de artă populară românească. Expoziția-eveniment „Tradiții în viitor” are loc pentru a sărbători 10 ani de existență pentru Ikea în România. 

Ideea mi s-a părut interesantă, iar Muzeul Satului este unul din locurile cele mai dragi mie din București, mai ales că sub copacii săi umbroși poți să te ascunzi de caniculă. Așa că am zis că putem vizita expoziția, pentru a vedea cum a fost mobilat cantonul cu produse Ikea și obiecte tradiționale românești. Mai ales că simpatizez produsele celor de la Ikea, regăsindu-se și la mine în casă câteva. Cum ar fi să ai o casă mobilată de la Ikea în stil tradițional românesc?

S-ar putea să îți placă și:

În cadrul cantonului sunt mobilate patru camere: bucătăria, camera de zi, baia și dormitorul. Am rămas suprins plăcută de imaginația celor de la Ikea și de modul în care au decorat camerele cu produse Ikea și elemente tradiționale românești. Îmi venea să mă mut în canton, aveam un sentiment de acasă. Cine nu și-ar dori să locuiască într-o casă, în mijlocul capitalei, într-un loc atât de frumos cum este Muzeul Satului? 

Am admirat pe îndelete decorul, am făcut și câteva fotografii și într-un final am plecat. Am plecat cu câteva idei de decorat, despre cum putem îmbina armonios stilul modern, funcțional, cu elemente tradiționale românești.

Din „înțelepciunea” Ikea, de pe pereți:

„Oricât de avansată ar fi tehnologia, o casă poate să își păstreze esența și tradițiile și poate face loc pentru lucrurile care trezesc emoție.”

„Pentru mulți oameni din România și din toată lumea acasă este spațiul emoțiilor pozitive: familiaritate, siguranță, grijă, relaxare, libertate, intimitate, apartenență.”

„Viața nu este perfectă, natura nu este perfectă și nici noi nu suntem perfecți. Materialele naturale sunt imperfecte în mod natural, de aceea ne dorim să le păstrăm onestitatea și să intervenim cât mai puțin asupra neregularităților lor.”

Bucătăria



Camera de zi




Baia

Dormitorul


Lada de zestre - era goală!









Expoziția „Tradiții în viitor” reprezintă un motiv în plus de a vizita Muzeul Satului, un loc deosebit în care puteți scăpa de aglomerația orașului, chiar în mijlocul acesteia. Ce părere aveți despre modul ingenios abordat de cei de la Ikea pentru a îmbina stilul scandinavian cu elemente tradiționale românești?

sâmbătă, 1 iulie 2017

Despre patrimoniu. Bucureștiul este jazz.


Pe 13.06.2017 am participat la discuția liberă „Despre patrimoniu” susținută de către Edmond Niculușcă și Silviu Dancu, eveniment găzduit de către Cărturești Verona.

Discuția a avut ca subiect patrimoniul cultural al orașului București. Dar ce înțelegem prin patrimoniul cultural al unui oraș? 

Patrimoniul cultural se referă la ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o marturie și o expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor aflate în continuă evoluție; cuprinde toate elementele rezultate din interacțiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani și cei naturali. 

În București sunt în jur de 3000 de clădiri de patrimoniu și 98 de zone protejate. Din păcate nu există date actualizate pentru toate acestea, însă există o inițiativă din partea ARCEN pentru a inventaria toate imobilele și zonele protejate, ca astfel să le putem cunoaște și apoi să le putem proteja, pentru a nu pierde părticele esențiale ale istoriei orașului și multe clădiri emblematice pentru ce a fost odinioară la belle epoque și Micul Paris. 

Legislația actuală nu vine în sprijinul proprietarilor de clădiri de patrimoniu pentru a-i ajuta să le reabiliteze, să le redea farmecul de odinioară. De asemenea, multe restaurări, dacă pot fi numite astfel, transformă aceste bijuterii arhitecturale în clădiri hidoase, zugrvite în culori pestrițe. Însă sunt și excepții, clădiri în a căror salvare s-a pus suflet și acum pot zâmbi din nou celor care le privesc sau le trec pragul.

Am început să descopăr Bucureștiul la pas și să mă minunez de câte case, multe dinte ele clădiri vechi, se ascund în spatele blocurilor cenușii. Chiar dacă o parte dintre ele au fost dărâmate în timpul regimului comunist, o altă parte s-au încăpățânat să reziste, pentru a ajunge ulterior în ruină din cauza uitării și nepăsării.

În spatele blocurilor se află o altă lume, o lume nebănuită, plină de farmec și mister, cu case care spun povești din vremuri apuse. Am rămas în minte cu următoare descriere a orașului de la acest eveniment: „ Dacă Praga este o simfonie, atunci Bucureștiul e cu siguranță jazz”.

Casa boierului cosmopolit Sava Şomănescu, care găzduiește astăzi ambasada Vietnamului (Str. C.A. Rosetti)

Biserica Anglicană „Învierea Domnului”, singurul lăcaș de cult anglican, dedicat comunității britanice (intersecția dintre străzile Artur Verona și A.D. Xenopol)

Fosta fabrică de trăsuri din București, situată pe str. Romulus

Fosta fabrică de trăsuri din București, situată pe str. Romulus

Vitralii colorate cu albastru (zona Piața Muncii)
Intrare verde cu coloane în miniatură (zona Piața Muncii)

Detaliu intrare zona Piața Muncii




La pas pe str. Prof. Dr. Mihai Georgescu

Lângă Piața Sf. Ștefan

O clădire renovată, cum toate ar trebui să fie

Coloane semețe străjuiesc intrarea în casă (str. Romulus)

Acestea sunt câteva dintre bijuteriile arhitecturale pe care le puteți întâlni la pas prin București, unele dintre ele fiind clădiri de patrimoniu. Aveți astfel de clădiri sau zone preferate în București, care simțiți că încearcă să vă spună povestea lor?