luni, 17 aprilie 2017

Conacul Mănăsia, un mic colț de rai


La o aruncătură de băț de București, în județul Ialomița, lângă orașul Urziceni se găsește o nestemată a arhitecturii sfârșitului de secol XIX. Conacul Mănăsia este complet renovat, decorat cu eleganță și bun gust și poate fi vizitat de publicul larg.

De când am aflat de existența lui mi-am dorit neapărat să-l vizitez, da nu oricum, ci într-o zi însorită, pentru a mă putea bucura atât de conac, cât și de parcul înverzit ce-l înconjoară.

Vizitarea conacului se poate face cu o programare prealabilă și constă într-un tur ghidat ce durează o jumătate de oră. Prețul este de 45 lei si include o băutură la alegere (limonadă, ceai sau cafea) și un cornuleț. Comparativ cu alte muzee, prețul poate părea un pic cam mare, dar cred ca merită din plin pentru experiența trăită într-un astfel de conac nobil, să poți admira arhitectura, mobilierul și obiectele de epocă alese cu grijă. Plătești de fapt o călătorie în timp.

Turul include vizitarea răcoroasei crame, somptuoaselor saloane și jucăușei mansarde. Cel mai mult mi-a plăcut salonul oriental, cu aerul său misterios, pernele colorate și ibricul de alamă pentru cafea. După ce turul se încheie poți reveni în conac pentru a face mai multe fotografii sau ca să te minunezi încă o dată de decor. Sau poți petrece o după amiază minunată pe domeniu, în parcul conacului.

La conac se servesc și meniuri avantgardiste, astfel, profitând de atmosfera luxoasă a conacului puteți încerca preparate din cele mai sofisticate. Poate voi experimenta și eu într-o bună zi un dejun la conac, pentru a-mi imagina că sunt o aristrocată din la belle epoque venită în vizită la conac, pentru a lua masa cu protipendada vremii. Pe lângă evenimentele culinare, conacul este gazda mai multor evenimente culturale precum concerte de pian sau recitări de poezie. Sau alte evenimente din cele mai diverse.














O zi însorită de primăvară. Încântătorul conac Mănăsia. O combinație ideală pentru un sfârșit de săptămână.

S-ar putea să îți placă și:


Site: http://domeniulmanasia.ro
Orar: vizitarea se face cu o programare prealabilă
Preț: 45 lei (include o băutură și o gustare)
Email: contact@domeniulmanasia.com
Telefon: +40 744 378 888

duminică, 9 aprilie 2017

Hola Espana, hola Barcelona - 2017 (I)


În Barcelona am ajuns într-o zi ploioasă de la sfârșitul lunii martie, când ploua, nu glumă. După un zbor fără peripeții cu BlueAir, Barcelona ne-a întâmpinat cu palmieri, câțiva papagali zgomotoși și o ploaie torențială. Dar cum nici în capitala Cataloniei nu lipsesc oamenii întreprinzători, cu „doar” 4 euro am putut cumpăra o umbrelă firavă de la ieșirea din subteran. 

Astfel înarmată am străbătut orașul de la stația Clot Arago până la hotelul Travelodge Poblenou, unde aveam făcută o rezervare prin booking.com.  Gazda primei noastre aventuri turistice în Spania s-a dovedit o alegere inspirată: camere sclipitor de curate, personal amabil și zâmbitor, plus un mic dejun generos, demn de un monarh.

Cum vremea nu te îmbia tocmai la promenade prin orașul lui Gaudi, am decis că pentru prima seară în Spania să ne mulțumim cu meniul restaurantului hotelului, în cazul meu cu o paella cu legume și un vin roze (că deh, șocant, nu aveau sangria!).

A doua zi, sâmbătă, vremea s-a schimbat la 180 de grade, ploaia a încetat și soarele și-a luat bine meritatul loc pe cerul senin. Tocmai la timp ca să pornim la pas spre primul obiectiv al călătoriei noastre, că doar nu poți vizita Barcelona fără a trece în palmares Sagrada Familia. Bine, de putut, poți, dar ar fi mare păcat. 

Construcția bisericii a început în anul 1882 și nu a fost terminată până astăzi. Anul 2026 ar trebui să fie anul în care construcția va fi încheiată, la un secol de la moartea arhitectului Antoni Gaudi, cel care a proiectat catedrala in stil gotic împletit cu Art Nouveau și a lucrat cu dedicare la ridicarea acesteia până în ziua în care și-a găsit sfârșitul, la 73 de ani, în urma unui accident de tramvai. Poate că ar fi supraviețuit acestui accident dacă ar fi primit îngrijiri medicale imediat, însă după hainele sale sărăcăcioase a fost confundat cu un cerșetor și lăsat mai multă vreme la locul accidentului, până când un polițist l-a transportat la spitalul La Creu, unde a primit îngrijiri medicale rudimentare, deoarece nimeni nu l-a recunoscut. Când a fost recunoscut era deja prea târziu.

Geniul lui Gaudi nu a murit odată cu el. Drept mărturie ne stă opera sa cea mai de seamă, Sagrada Familia, care este cel mai vizitat obiectiv din întreaga Spanie. Chiar dacă ați citit despre ea, ați văzut numeroare imagini cu interiorul sau exteriorul catedralei, acestea nu vă vor pregăti pentru ce veți vedea sau mai ales ce veți simți atunci când veți păși în inima acestei mărețe construcții. Felul în care lumina pătrunde prin numeroasele vitralii colorate oferă bisericii un aspect dumnezeiesc, iar coloanele înalte și tavanul dau acestui loc o senzație nelumească.

Sagrada Familia - detalii exterior




Lumina are ceva aparte în interiorul bisericii Sagrada Familia


Pentru a evita cozile de la intrare și situațiile în care accesul nu este permis din cauza aglomerației, vă recomand să vă programați vizita cu câteva zile în avans, cumpărând un bilet on-line. Chiar dacă puteți vizita biserica și când vremea e înnorată, pentru a vă putea bucura de magia jocului de lumini, cel mai bine ar fi să alegeți o zi însorită.

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Piata de Craciun din Sibiu (2016)


Sibiul, cu centrul său istoric, cu turnurile, zidurile, clădirile, străduțele înguste, cafenelele îmbietoare este mereu o alegere bună, un oraș cu iz medieval, cu oameni primitori și calzi, parcă desprins din basmele copilăriei.

Am poposit în orașul medieval pentru a vedea și a mă bucura de magia pieței de Crăciun. Acum 5 ani am vizitat piața de Crăciun din Sibiu fără a mă bucura însă și de spectacolul de lumini ce poate fi admirat la lăsatul serii. Așa că de această dată ne-am rezervat un week-end întreg pentru a fi siguri că nu vom rata nicio căsuță cu bunătăți și vom privi fiecare luminiță și proiecție de pe casele istorice din Piața Mare.

Căsuțele de lemn cu bunătăți încercuiesc piața și sunt la rândul lor străjuite de casele săsești, cu ochi migdalați pe acoperiș, care te urmăresc din orice unghi. „Căsuța cu migdale”, „Căsuța cu turtă dulce”, „Accesorii călduroase” sau „Căsuța cu globuri” sunt doar câteva din căsuțele care te ademenesc la tot pasul ca să cumperi ceva pentru tine sau pentru cei dragi, mai ales că se apropie Crăciunul.





La loc de cinste sunt preparatele tradiționale, murături, gemuri, cașcaval, carne afumată și o sumedenie de dulciuri făcute în casă. La capitolul dulciuri am văzut o sumedenie îndulcite cu miere sau stevia, ceea ce arată preocuparea românilor pentru a servi un desert mai sănătos. Nici cei care țin post nu sunt uitați, existând salam de biscuiți, jeleuri sau migdale glazurate, pentru a potoli pofta de dulce. Un desert inedit, de care m-am bucurat și eu pentru prima oară, a fost un cornet plin ochi cu castane coapte, cu miezul cald și dulce.


Un deset inedit, castane coapte
O piață de Crăciun nu ar avea același farmec, fără căsuțele care vând vin fiert aromat sau ceai cu rom, care te ajută să învingi frigul iernii.

La capitolul de-ale gurii de servit la fața locului, adică chiar în piață, se găsesc sandvișuri cu jumări sau untură, crenvurști bavarezi, cartofi copți, kurtos kolacs. Evident, că nu lipsesc nici preparatele fast food, care sunt apreciate de foarte mulți români, pe care însă prefer să nu le menționez.

Un cartof „credincios”, cu umplutură de post

duminică, 11 decembrie 2016

Conacele ascunse ale României


Într-o zi de joi am fost la un eveniment organizat de către „Fundația Calea Victoriei” intitulat „Conacele României, o istorie ascunsa”, pentru a afla care sunt aceste conace mai puțin cunoscute din țara noastră și ce povești ascund ele. Această prezentare a fost ținută de către Anita Sterea, doctor în istorie, care ne-a purtat virtual pașii prin conace tăinuite din diferite colțuri ale țării.

Dar totuși ce este un conac? Conacul se referă atât la clădirea impunătoare la care ne gândim cu toții când auzim acest cuvânt, cât și la întreaga moșie ce îl înconjoară, moșie situată în zona rurală. Aici este locul unde multe dintre personalitățile secolelor trecute se retrăgeau pentru a scăpa de agitația orașului de atunci, pentru a se bucura de liniștea de la țară. Dacă și simțeau nevoie să evadeze din agitația orașului, noi ce să mai zicem?

Ei bine, la acest eveniment am descoperit o mulțime de conace despre care nu știam că există și am aflat o grămadă de lucruri interesante despre trecutul lor. De asemenea, am aflat mai multe despre cele care nu îmi erau atât de necunoscute și pe care mă gândeam să le vizitez într-o bună zi. Vi le enumăr mai jos pe cere pe care le-am adăugat pe lista de vizitat a anului următor și sper să revin cu impresii frumoase de povestit.

  • Conacul Brătienilor de la Florica (județul Argeș). Acesta era locul preferat al Brătienilor, denumit chiar de către ei ca fiind „vatra și cuibul adevărat”. Pe domeniul conacului, Brătienii aveau propria fermă, cramă, capelă, gară și chiar un observator astronomic, toate înconjurate de un imens parc și podgoriile de la Ștefănești. Deja pot să-mi imaginez ce plăcut era să te plimbi pe acest domeniu vast!
  • Conacul Bellu din Urlați (județul Prahova). Conacul fost construit în stil neoromânesc la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX de către Alexandru Bellu, membru al familiei Bellu, familie cunoscută românilor în special pentru faptul că a donat terenul din București pentru cimitirul care le poartă numele, unde sunt îngroparate numeroase personalități din țara noastră. Alexandru Bellu era un om foarte bogat, colecționar de artă și unul din primii fotografii, care era pasionat în special de surprinderea traiului de la țară și expresiile de pe chipurile țăranilor. 
  • Conacul Octavian Goga din Ciucea (județul Cluj). Aflat într-o zonă superbă la 75 km de orașul Cluj-Napoca, conacul a fost cumpărat de către Octavian Goga de la văduva poetului Ady Endre. În prezent conacul găzduiește muzeul „Octavian Goga”, domeniul fiind donat statului român în anul 1966 de către văduva lui, Veturia Goga, o femeie controversată, care susțin unii că ar fi fost spion al lui Adolf Hitler.
  • Conacul Apafi de la Mălâncrav (județul Sibiu). Conacul familiei nobile Apafi a fost renovat și în prezent este o casă de oaspeți încărcată cu istorie, unde sper să înnoptez și eu într-o bună zi. Are 5 camere spațioase, balcon, bibliotecă, un living mare, gradina refacută cu o fântănă arteziană care te poartă în alte timpuri.
  • Conacul Manasia (județul Ialomița). Construcția impresionantului conac a vut loc între anii 1899 – 1900, în stil eclectic cu elemente de Art Nouveau de către familia Hagianoff. După cel de-al doilea război mondial conacul a fost lăsat în paragină, însă a avut norocul de a fi renovat începând cu anul 2006, în prezent găzduind diferite evenimente, cum ar fi deja cunoscute experiențe gastronomice propuse publicului larg.
S-ar putea să îți placă și: Conacul Manasia, un mic colț de rai
  • Conacul Polizu (județul Iași). Acest conac a fost construit între anii 1880 – 1887 de omul politic Constantin Ghika-Deleni, în satul Maxuț, județul Iași. Ca și conacul Manasia, și acest acesta a suferit degradări inimaginabile după cel de-al doilea război mondial, însă tot așa, a avut șansa de a fi renovat începând cu anul 2006 și în prezent este o frumoasă casă de oaspeți, ce găzduiește diferite evenimente speciale. Un alt loc deosebit, unde mi-aș dori să merg, să mă pot plimba în voie prin grădina vastă a conacului și să înnoptez într-una din cele de 25 de camere atent renovate!
Așadar aceasta este lista mea de conace pe care sper să le admir în anul ce tocmai bate la ușă. 

duminică, 20 noiembrie 2016

Idei de week-end: Constanta, orasul cu vedere la Marea Neagra

În Constanța am poposit la mijlocul lunii noiembrie, când razele de soare tomnatice se îmbinau cu norii cenușii și un vânt năprasnic. Pot spune că orașul dă senzația unui mozaic de influențe romane, grecești și turcești, care se pot observa în ruinele descoperite aici, arhitectura clădirilor și bucătăria locală.

Am ajuns în Constanța cu trenul, în două ore și jumătate, timp în care m-am delectat însemnând gânduri și impresii în noua mea agendă, primită de ziua mea și citind cu drag „Micul Prinț”, o lectură plină de învățăminte valabile la orice vârstă, dar mai ales când simțim că devenim oameni serioși care se iau uneori prea în serios. E bine să nu uităm secretul pe care vulpea i-l împărtășește Micului Prinț: „Să nu vezi decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi. Oamenii au uitat acest adevăr.”


Un cadou tare frumos primit de ziua mea, o agendă de scris gânduri, impresii, scurte povestiri, presărate pe alocuri cu pagini de colorat

Lectura de pe tren: „Micul Prinț” de Antoine de Saint Exupery

Pentru acest city-break autohton am ales hotelul Ibis pentru cazare, care m-a convins că este alegerea ideală pentru mine când răsfoiam paginile virtuale ale booking.com, prin camerele sale cu mobilier și decorațiuni în culori pastelate și priveliște la Marea Neagră. Alegerea a fost cât se poate de inspirată, având surpriza să primim la destinație un apartament în locul camerei duble rezervate. Apartamentul a fost spațios, luminos, curat, iar priveliștea absolut demențială, ca să zic așa. Cu riscul de a vă tot repeta, eu sunt înnebunită după locuri de cazare care te încântă cu o priveliște asupra orașului, a naturii sau ca în cazul de fată, a mării!

Marea Neagră văzută de la etajul 3 al hotelului Ibis din Constanța
Hotelul Ibis mai are avantajul că se află lângă centrul vechi al orașului, unde se află majoritatea atracțiilor turistice, restaurantelor și cafenelelor din port.

duminică, 30 octombrie 2016

Palatul Cantacuzino din inima Bucureștiului

Străbătând la pas Calea Victoriei, poate ți-a atras atenția „Casa cu lei”, care adăpostește în prezent „Muzeul Național George Enescu”, și te-ai întrebat ce povești ascunde acest palat construit în stil baroc, pe patru niveluri, cu un subsol înalt, un parter cu ferestre în arc de cerc cu balustrade de piatră, un etaj cu ferestre drepte prevăzute cu balconașe din fier forjat și o mansardă cu lucarne bogat ornamentate. Gheorghe Grigore Cantacuzino, cel poreclit Nababul datorită averii sale fabuloase, a lăsat moștenire generațiilor viitoare trei palate impresionate: Palatul Cantacuzino din Bușteni, Micul Trianon din Florești și Casa cu lei din inima Bucureștiului.


„Casa cu lei” a fost construită între anii 1901-1903 de către arhitectul Ion D. Berindei, cel care are în palmares și alte construcții spectaculoase, deosebit de frumoase, precum Palatul Culturii din Iași, Micul Trianon de la Florești sau Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București. După moartea „Nababului” în 1913 palatul a revenit moștenire fiului său Mihai. Acesta a murit la rândul său în anul 1929, palatul ajungând în posesia soției sale Maruca, prietenă și confidentă a reginei Maria, care a devenit în decembrie 1939, soția compozitorului George Enescu. Edificiul a găzduit un muzeu dedicat marelui compozitor începând cu anul 1956, la un an după moartea maestrului, iar din anul 1990 a devenit muzeu național.

Când am vizitat pentru a doua oară muzeul „George Enescu”, prima impresie a fost că nu este deschis publicului, când am văzut curtea pustie, intrarea închisă și un lanț pe una dintre porțile de fier. Însă căutând o cale de acces, am găsit o poartă micuță care s-a deschis când am apăsat pe clanță, după care am pătruns timid în curte, încă având impresia că s-ar putea să fie nevoie să ne întoarcem acasă fară a vizita muzeul.


Fațada palatului este dominată de intrarea ce pare acoperită de o scoică transparentă, în stil Art Nouveau, străjuită de cei doi lei de piatră, de unde și numele dat clădirii de „Casa cu lei”. Înăuntru, în trei săli, pot fi văzute diferite obiecte ce au aparținut maestrului, de la fotografii vechi la partituri scrise de mână. Cu puțin noroc, vizita poate fi acompaniată de muzica clasică ce răsună dintr-una din sălile de concert ale palatului, care în prezent găzduiește și „Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România”.

În spatele Palatului Cantacuzino se află casa în care au au locuit de fapt Maruca și George Enescu înte anii 1945-1946, clădire ce inițial fusese destinată administrației palatului. Această clădire ascunde dormitorul mic și modest al compozitorului, camera mult mai elegantă și luxoasă a Marucăi și salonul de muzică, unde maestrul îți încânta oaspeții cu compozițiile sale.

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Santorini: Kamari, Thera Antica, Perissa și o călătorie zbuciumată cu barca - 2016 (II)


Lângă stațiunea Kamari, la o înălțime de 396m, pe culmea dealului Mesa Vouno, se află ruinele anticei cetăți Thera, a cărei istorie începe în secolul VIII î.e.n. și se încheie un mileniu mai târziu, în secolul VIII e.n. 

Drumul către aceste fragmente de istorie antică poate fi parcurs cu mașina, pe un drum îngust cu serpentine, iar cei care vor  să facă puțină mișcare pot urma o potecă destul de abruptă care te duce până la cetate după un urcaș ce durează aproximativ o oră. 

Ruinele cetății pot fi vizitate până la ora 14:30, motiv pentru care am fost nevoiți să ne aventurăm în această drumeție în compania soarelui arzător, care ne-a fost tovarăș nedespărțit până la cetate, unde i s-a alăturat și un vânt zdravăn. Traseul a fost destul de anevoios, însă priveliștea stațiunii Kamari și a mării Egee văzute de sus ne-au recompensat efortul depus.

Stațiunea Kamari văzută de sus
Biletul de intrare costă 4 euro și îți permite vizitarea întregului sit arheologic, dându-ți șansa să îți imaginezi cum arătau în perioada sa de glorie casele de piatră, străduțele înguste, forfota oamenilor în agora sau actorii gesticulând fervent pe scena teatrului în aer liber. De sus poși vedea în stânga stațiunea Kamari, iar în dreapta stațiunea Perissa, care în antichitate erau porturi ale cetăți, care asigurau transportul cu bărci și corăbii pentru oameni, alimente sau alte bunuri.

Ruinele cetății antice Thera

duminică, 2 octombrie 2016

Floresti, Prahova: „Micul Trianon” prinde viață la Karpatia Horse Show!


Sâmbătă, la ora 8:50 am plecat din București cu trenul RegioTrans având ca destinație Florești, care a fost gazda Karpatia Horse Show, singura competiție ecvestră din țară care se desfășoară pe un domeniu nobiliar. Evenimentul sportiv de talie internațională are loc pe vastul domeniu Cantacuzino de la Florești, unde se află și ruinele palatului „Micul Trianon”.

Palatul Cantacuzino de la Florești, alintat „Micul Trianon” din cauza faptului că a avut ca sursă de inspirație Micul si Marele Trianon de la Versailles, a fost construit între anii 1911 - 1913 de către arhitectul I.D. Berindey la comanda prințului Gheorge Grigore Cantacuzino, care dorea să ridice acest palat pentru nepoata sa dragă, domnița Alice, fiica celui de-al treilea fiu al său, Mihail Cantacuzino și a Marucăi Cantacuzino (născută Rosetti Tescanu), cea care după moartea soțului său s-a căsătorit cu marele compozitor George Enescu. Lui Gheorge Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul din pricina averii sale impesionante, care se zvonește că concura la acea vreme chiar cu averea regelui Carol I, îi datorăm Casa cu Lei de pe Calea Victoriei din București care găzduiește astăzi „Muzeul George Enescu” și Palatul Cantacuzino din Bușteni.

S-ar putea să îți placă și:
„Micul Trianon” a fost construit în stil eclectic, cu influențe rococo și neoclasice. Se spune că acest palat, construit pe 3 niveluri, avea 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului. Din păcate Gheorge Grigore Cantacuzino nu a apucat să se bucure de ultima sa măreață realizare arhitecturală, deoarece moare în anul 1913 de pneumonie. Acest an a marcat începutul declinului edificiului, care nu a fost niciodată terminat.

După moartea marelui om politic, palatul a revenit fiului său Mihail Cantacuzino, care a preferat să închidă palatul decât să termine finisajele interioare care mai erau necesare pentru ca acesta să poată fi locuit.

Ulterior palatul a suferit un secolul de nedreptate, în care a îndurat vicisitudinile vremii și ale vremurilor. Întâi a fost afectat de primul război mondial și apoi de cutremurul din 1940. Al doilea război mondial a fost și mai nedrept cu palatul, armata „eliberatoare” rusă prădând tot ceea ce i-a ieșit în cale. Iar ceea ce nu au putut să fure rușii au furat localnicii. Palatul astfel dezmembrat a fost apoi amplu zdruncinat de cutremurul din 1977. „Micul Trianon” a fost scena unor filme ale lui Sergiu Nicolaescu, care se pare că au contribuit prin neglijență la degradarea construcției.

Astăzi din mărețul palat de odinioară a rămas doar o ruină, însă chiar și aceste rămășite de piatră sunt impunătoare și solemne. Cine le privește își poate imagina cum arăta această bijuterie arhitecturală în scurta sa perioadă de glorie. Ruinele palatului tronează peste un domeniu ce se întinde pe 150 ha, în mijlocul căruia mai demult se găsea un lac. 

În prezent palatul și domeniul se află sub administrația „Fundației Cantacuzino Florești” și există o licărire de speranță că palatul va fi reabilitat cu fonduri europene pentru a i se da o nouă viață, de centru cultural. Sper din tot sufletul ca suferința „Micului Trianon” să se încheie curând și porțile sale să se deschidă pentru a primi invitați de seama în interiorul său.

Pe mine m-a cucerit acest acest simbol al „belle epoque”, pe care îl văzusem în poze înainte, însă este cu totul altceva să vezi ordinul de înălțime al edificiului care este străjuit de ziduri de piatră și un imens parc, cu copaci seculari, despre care se crede că ar putea fi prima grădină modernă din România.

Una din porțile de intrare pe domeniul Cantacuzino din Florești