duminică, 22 octombrie 2017

Călătorind alături de Sissi, împărăteasa Austriei

Jean des Cars mi-a oferit prilejul, prin intermediul cărții sale „Sissi, împărăteasa Austriei” să călătoresc alături de frumoasa împărăteasă a Austriei. Sissi nu a găsit niciodată un loc căruia să îi poată spune acasă, poate cu excepția palatului Possenhofen din Bavaria unde și-a petrecut copilăria, din care a fost smulsă brusc pentru a deveni împărăteasă a Austriei la doar 16 ani. Nu s-a putut adapta niciodată rigorilor curții de la Viena, evadând cu fiecare ocazie în Bavaria natală sau la cure în stațiunile Bad Kissingen sau Bad Ischl. Ulterior, la recomandarea doctorului, aceasta s-a refugiat în insula Madeira pentru o cură de câteva luni, însă imediat ce a revenit în Viena, din noua starea sa de sănătate a degenerat.


Nu a fost niciodată atașată de Austria sau Viena, nutrind însă un vădit interes pentru Ungaria, a cărei regină a devenit în 1867. Aici și-a găsit un refugiu în palatul Godollo, unde a petrecut timp ori de câte ori a fost posibil, în detrimentul curții de la Viena, spre dezamăgirea soțului său Franz Iosef, care o iubea foarte mult și o considera îngerul său.

Cunoscută ca împărăteasa amazoană, Sissi iubea călăria și participa la vânători în Irlanda sau Anglia, unde considera că poate să își arate adevăratul potențial, mulți bărbați neputând ține pasul cu ea. După ce sciatica nu i-a mai permis să călărească, își forța doamnele de onoare la marșuri extenuante în fiecare zi, fiind cunoscută pasiunea pentru mișcare a împărătesei și regimul aspru la care își supunea trupul, cântărindu-se zilnic ca nu cumva să depășească greutatea de 50 kg avută la înălțimea de 1,72cm.

Călătoriile împărătesei s-au întețit după moartea unicului său fiu, aceasta neputând să treacă peste această pierdere până la sfârșitul vieții. De la Egipt la Maroc, Sissi a călătorit peste tot. S-a îndrăgostit de Corfu, unde și-a contruit un palat, Achilleon, însă s-a plictisit și de acesta, recunoscând singură că și dacă ar trebui să locuiască în rai, cu siguranță la un moment dat nu l-ar mai suporta, simțând nevoia sa plece în altă parte.

Ultima priveliște admirată de Sissi a fost cea a Alpilor, admirată din camera hotelului din Geneva, înainte de a fi asasinată de anarhistul Luigi Lucheni. Un sfârșit tragic, pentru o existență zbuciumată.

Viața sa a fost o adevărata călătorie, însă fără a-și găsi undeva locul, a se simți cu adevărat acasă. Relația cu Franz Iosef a opus întotdeauna realismul și simțul datoriei al acestuia cu romantismul nevrozat al împărătesei. Farmecul și frumusețea ei sunt legendare, spunându-se că nu puteau fi redate de nicio pensulă, oricât de iscusită. O carte istorică, plină de aspecte inedite din viața împărătesei, care ne ajută să pătrundem mai bine personalitatea sa misterioasă și să o putem înțelege mai bine decât au făcut-o contemporanii săi.

duminică, 8 octombrie 2017

Cimitirul Bellu, o atracție atipică a Bucureștiului


Cimitirul Bellu din București poate părea o atracție atipică pentru un turist sau pentru un locuitor al capitalei. Cimitirele, servind ca lăcașe de veci pentru trupurile neînsuflețite ale oamenilor, nu sunt cele mai atractive dintre destinații, având parcă un aer neliniștitor pentru mulți dintre noi. Pe mine nu mă neliniștesc, deși nu mi-aș dori să mă plimb printre morminte după lăsarea întunericului.

Cimitirul Bellu a luat ființă în anul 1856, pe una din moșiile familiei Bellu, care a donat terenul municipalității. Aici sunt îngropate multe personalități ale vieții culturale și politice românești, multe morminte fiind adevărate opere de artă, cimitirul fiind împânzit cu mausoleuri, cripte sau sculpturi deosebite. Cum era poate de așteptat, cimitirul are țesute multe povești și legende cu privire la cei pe care îi adăpostește.










Impresionantă mi s-a părut povestea de dragoste a doi tineri, care au descoperit după căsăstorie că sunt frate și soră. Neputând trăi nici împreună. nici separat, cei doi au decis să se sinucidă, iar mormântul lor este împodobit cu o frumoasă statuie care evoca drama pe care au trăit-o.


Doamna cu umbrelă este o statuie în mărime naturală a guvernantei belgiene Katalina Boschott, devenită ulterior iubita medicului român Andrei Popovici, care și-a găsit sfârșitul la Băile Herculane în urma unei operații care a dat greș. Ultimele sale cuvinte, care erau gravate pe  mormântul său au fost, în franceză „Acest animal de medic m-a ucis!”, aceasta considerând că a fost victima incompetenței acestuia.


Un mormânt care impresionează este cel al Iulie Hașdeu, cea care s-a stins la doar 19 ani, în urma unei pneumonii și pentru care tatăl său, cunoscutul scriitor Bogdan Petriceicu Hașdeu a construit castelul din Câmpina, în urma indicațiilor primite în vis de la fiica sa moartă. Durerea provocată de moartea unicei sale fiice, l-am împins pe scriitor la ședințe de spiritism, pentru a-și putea revedea copilul iubit.



Mausoleul celui supranumit „Nababul” a fost realizat de cunoscul arhitect Ion Mincu în 1899. Aici își are locul de veci Gheorghe Grigore Cantacuzino, care a murit în anul 1913. Precum palatele construite de acesta și locul de veci este impunător, astfel bogatul om politic vrând parcă să sfideze moartea.

În cimitirul Bellu sunt înmormântați o mulțime de oameni iluștri precum geniul poeziei românești, Mihai Eminescu, al cărui mormânt nu a fost uitat, fiind acoperit cu flori proaspete și candele aprinse. Lângă acesta sunt înmormântați Ion Luca Caragiale și Mihail Sadoveanu. Pe mormântul poetului Nichita Stănescu poți citi versuri care te fac să tresari. Pășind printre morminte îți poți prezenta omagiile pentru alte personalități precum Theodor Aman, Anda Călugăreanu, Henri Coandă, Corneliu Coposu, George Coșbuc, Spiru Haret, Petre Ispirescu, Ștefan Luchian, Ion Minulescu, Amza Pellea, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Aurel Vlaicu și mulți, mulți alții.





Cimitirul este un loc altfel, unde vei rămâne impresionat de arhitectura mormintelor și de personalitățile României care și-au găsit aici locul de veci. Nu este un loc turistic, dar este un loc care merită o vizită, cu condiția ca în urma ta să lași și o rugăciune pentru cei ale căror rămășite își petrec aici eternitatea.


duminică, 24 septembrie 2017

Desculță prin iarbă la Kew Gardens


În Kew Gardens am petrecut o după-amiază minunată de august. Grădinile sunt pur și simplu superbe, nu simți cum trece timpul plimbându-te pe alei sau desculță prin iarbă, îmbrățișând câte un trunchi de copac secular sau bucurându-te de razele jucăușe ale soarelui când stai tolănită pe o bancă. O sumedenie de plante, flori, copaci sunt găzduite de grădină și poți afla multe lucruri interesante despre acestea citind catonașele alăturate. Așa am putut să văd pe viu boabe de cafea sau de cacao. Iar pe lângă plante, am văzut și fazani colorați și păuni care se plimbau nestingheriți prin grădini. Plus câteva veverițe sărind din creangă în creangă.

Grădinile regale ascund mai multe surprize precum galeria Marianne North, Queen Charlotte's Cottage, The Hive, serele cu plante exotice sau grădina cu trandafiri. Pe lângă acestea, grădinile adăpostesc chiar și un palat, Kew Palace, al cărui interior poate fi vizitat. Aceastea sunt doar câteva din surprizele care vă așteaptă la Kew Gardens, pe celelalte sper să le descoperiți singuri cu următoarea vizită la Londra.

Aș putea spune că Kew Gardens sunt cel mai frumos loc de vizitat când ajungeți în Londra, chiar dacă de fapt acestea nu se află în Londra, ci în Richmond. Însă cum era de așteptat, puteți lua metroul din oraș până la grădini.

Aeroportul Heatrow fiind în imediata apropiere a grădinilor, puteți vedea cerul brăzdat din minut în minut de avioane care se pregătesc de aterizare. Puteți încerca să ghiciți despre ce linie aeriana este vorba, acestea fiind suficient de aproape pentru a descifra logo-urile.

Ca să vă bucurați cu adevărat de Kew Gardens este bine să vă acordați o zi întreagă pentru vizitare, cu siguranța va merita, mai ales dacă ziua vizitei voastre este una însorită. Eu am iubit pur și simplu aceste grădini, unde am putut să umblu desculță prin iarbă fără nicio grijă, într-un decor de vis. Dar cum puteau fi altfel grădinile familiei regale?

Și după ce ați vizitat grădinile în lung și în lat, veți mai zăbovi puțin înainte de plecare în magazinul de suveniruri de unde veți putea cumpăra cărți, semințe, bulbi, săpunuri, ilustrate, gemuri, miere și multe altele. Nici noi nu am plecat cu mâna goală și am cumpărat niște bulbi de lalele negre pe care să îi plantăm în grădina părinților mei.

Kew Gardens, un loc minunat, ce nu ar trebui ratat dacă ajungeți în Londra!

duminică, 30 iulie 2017

Week-end în Poiana Brasov: Cucerim Vf. Postavaru și ne suim din nou în șa la Spiritul Cailor


Cum îmi doream foarte tare să evadez din căldura sufocantă a Bucureștiului și să respir aer rece de munte, măcar în week-end, am decis să dăm o fugă până în Poiana Brasov, cu intenția de a „escalada” Vf. Postavaru și de a mă reîntâlni cu caii frumoși de la „Spiritul Cailor”, pentru un plus de energie.

Zis și făcut. Sâmbătă am luat trenul de la ora 10, cu care am ajuns în Brașov la 12:45. De la gara din Brașov am luat autobuzul 4 până în centrul orașului, la „Livada Poștei”, de unde am luat în continuare autobuzul 20 până în Poiana Brașov. Odată ajunși în stațiune ne-am cazat la pensiunea Condor (o alegere relativ decentă și cam atât) și apoi am pornit spre baza pârtiei, pentru a începe ascensiunea spre Vf. Postăvaru. Estimarea de pe indicator ne anunța că într-o oră jumate - două ore vom ajunge la vârf dacă urmăm marcajul cu cruce roșie.







Am urmat o vreme marcajul cu cruce roșie, am am luat-o pe Drumul Roșu, care se tranformă într-o pârtie de dificultate ușoară pe timpul iernii. Nu prea ai cum sa ratezi vârful deoarece sunt atâtea poteci și potecuțe care te duc pe culmea masivului.

Sfat util: Dacă plănuiți să urcați urmând traseul marcat, este recomandat să aveți pantaloni lungi, deoarece carările înguste ce trec prin pădure sunt mărginite de urzici și mărăcini.

Cert este că după o oră jumătate am ajuns la „Cabana Postavaru”, unde am zis că ar fi păcat să nu luam prânzul pe una din băncile de lemn, scăldați de razele soarelui, dar și gâdilați de un vânticel răcoros. Mâncarea a fost bună, pot garanta pentru sărmăluțele de post pe care le-am încercat. De la celălalt capăt al mesei am înțeles că și ciorba de văcuță a fost așa cum trebuie, adică delicioasă. Cabana era gazda unei nunți  și am surprins o mireasă frumoasă, într-o rochie simplă de in, de inspirație tradițională. 

Cabana Postăvaru




După acest popas relaxant, am continuat ascensiunea, încă 45 minute, urmând marcajul cu bandă albastră, întâi prin pădure, apoi pe culmea masivului, până am dat de stâncile tocite ce încadreaza Vf. Postăvaru. Le-am urcat cu grijă, deoarece erau destul de alunecoase, pentru a putea spune că am ajuns cu adevărat pe vârf. De aici se poate vedea Brașovul, orașul Săcele, Predealul, culmile Pietrei Craiului de o parte și ale Pietrei Mari de cealaltă.

Sfat util: Este recomand să aveți încălțăminte cu o talpă aderentă pentru escaladarea stâncilor ce vă despart cu doar câțiva metri de Vf. Postăvaru, deoarece sunt foarte alunecoase.






Vârful Postăvaru - 1799 m




După câteva momente de odihnă și câteva fotografii, am luat-o la vale, pe Drumul Roșu și pe traseul marcat cu cruce roșie, care ne-a călăuzit pașii și la urcare. În aproximativ o oră și ceva eram din nou în stațiune.



Fiind deja seară, am decis să luam cina înainte de a ne întoarce la pensiune. Restaurantul Salon Medieval nu a fost tocmai o alegere inspirată, a durat foarte mult până a venit mâncarea, care nu a fost cine știe ce, ca să justifice prețurile piperate.

Duminică, după micul dejun, am părăsit pensiunea pentru a merge la căluți, fiindu-mi dor să fiu din nou în șa. Așa că am mers o porțiune prin pădure, apoi pe lângă șosea ca să ajungem la popasul cu cai. De data aceasta a fost nevoie să aștept oleacă împreună cu alți amatori. Până la urmă am fost 8 călăreți, care au pornit la pas pe un traseu de o oră. De aseastă dată am făcut echipă cu Luna, o iapă un pic mai nărăvașă decât pașnica Steluța.

S-ar putea să îți placă și: Spiritul Cailor. O oră la pas cu Steluța.

Am avut parte de o oră de călărie, în care am zâmbit tot timpul și mă gândesc serios să iau niște lecții de echitație. Dacă aveți cumva recomandări cu privire la un centru de echitație în apropiere de București, vă rog să îmi spuneți.




După ce am petrecut timp cu animalele mele preferate (bine, am și o slăbiciune pentru cățeluși) am ajuns din nou în Brașov. Cum era ora prânzului, am poposit, unde altundeva decât la Ceaunul Tihnit? După experiența nu tocmai reușită cu cina din seara trecută am preferat să mergem la sigur, cu toate că în centrul Brașovului sunt o puzderie de localuri, care îmi fac cu ochiul. Și în această privință, sunt deschisă la recomandări în ceea ce privește localuri de luat masa în Brașov. În ciuda căldurii care dogorea și Brașovul, am mâncat o tochitură de porc cu mămăliguță fierbinte, pe care am stins-o cu o socată rece. La final, am savurat un desert ușor, o cremă de zahăr ars.

S-ar putea să îți placă și: Ceaunul Tihnit. Sau unde mâncăm în Brasov.

Socată la Ceaunul Tihnit din centrul Brașovului

Tochitură de porc cu mămăliguță

Cremă de zahăr ars

Apoi am mai înfruntat canicula pentru a admira arhitectura clădirilor și nu am putut rezista să nu trec pragul librăriilor Humanitas și Cărturești din centrul orașului. Și nu am putut rezista să nu cumpăr o carte, care sper să mă țină cu sufletul la gură, „Fata cea bună” de Mary Kubica.


Și cam atât cu această evadare. Am luat trenul de la 17:20 din Brașov și la 20:00 eram din nou în zăpușeala din București.

duminică, 2 iulie 2017

Stil scandinavian și tradiții românești. Ikea și Muzeul Satului.

Cantonul de drum din cadrul Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”
În perioada 30 iunie - 30 august 2017, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, în satul nou, poate fi vizitată clădirea „Canton de drum”, care a fost amenajată în stilul specific scandinavian Ikea, îmbinat cu elemente autentice de artă populară românească. Expoziția-eveniment „Tradiții în viitor” are loc pentru a sărbători 10 ani de existență pentru Ikea în România. 

Ideea mi s-a părut interesantă, iar Muzeul Satului este unul din locurile cele mai dragi mie din București, mai ales că sub copacii săi umbroși poți să te ascunzi de caniculă. Așa că am zis că putem vizita expoziția, pentru a vedea cum a fost mobilat cantonul cu produse Ikea și obiecte tradiționale românești. Mai ales că simpatizez produsele celor de la Ikea, regăsindu-se și la mine în casă câteva. Cum ar fi să ai o casă mobilată de la Ikea în stil tradițional românesc?

S-ar putea să îți placă și:

În cadrul cantonului sunt mobilate patru camere: bucătăria, camera de zi, baia și dormitorul. Am rămas suprins plăcută de imaginația celor de la Ikea și de modul în care au decorat camerele cu produse Ikea și elemente tradiționale românești. Îmi venea să mă mut în canton, aveam un sentiment de acasă. Cine nu și-ar dori să locuiască într-o casă, în mijlocul capitalei, într-un loc atât de frumos cum este Muzeul Satului? 

Am admirat pe îndelete decorul, am făcut și câteva fotografii și într-un final am plecat. Am plecat cu câteva idei de decorat, despre cum putem îmbina armonios stilul modern, funcțional, cu elemente tradiționale românești.

Din „înțelepciunea” Ikea, de pe pereți:

„Oricât de avansată ar fi tehnologia, o casă poate să își păstreze esența și tradițiile și poate face loc pentru lucrurile care trezesc emoție.”

„Pentru mulți oameni din România și din toată lumea acasă este spațiul emoțiilor pozitive: familiaritate, siguranță, grijă, relaxare, libertate, intimitate, apartenență.”

„Viața nu este perfectă, natura nu este perfectă și nici noi nu suntem perfecți. Materialele naturale sunt imperfecte în mod natural, de aceea ne dorim să le păstrăm onestitatea și să intervenim cât mai puțin asupra neregularităților lor.”

Bucătăria



Camera de zi




Baia

Dormitorul


Lada de zestre - era goală!









Expoziția „Tradiții în viitor” reprezintă un motiv în plus de a vizita Muzeul Satului, un loc deosebit în care puteți scăpa de aglomerația orașului, chiar în mijlocul acesteia. Ce părere aveți despre modul ingenios abordat de cei de la Ikea pentru a îmbina stilul scandinavian cu elemente tradiționale românești?