duminică, 22 octombrie 2017

Călătorind alături de Sissi, împărăteasa Austriei

Jean des Cars mi-a oferit prilejul, prin intermediul cărții sale „Sissi, împărăteasa Austriei” să călătoresc alături de frumoasa împărăteasă a Austriei. Sissi nu a găsit niciodată un loc căruia să îi poată spune acasă, poate cu excepția palatului Possenhofen din Bavaria unde și-a petrecut copilăria, din care a fost smulsă brusc pentru a deveni împărăteasă a Austriei la doar 16 ani. Nu s-a putut adapta niciodată rigorilor curții de la Viena, evadând cu fiecare ocazie în Bavaria natală sau la cure în stațiunile Bad Kissingen sau Bad Ischl. Ulterior, la recomandarea doctorului, aceasta s-a refugiat în insula Madeira pentru o cură de câteva luni, însă imediat ce a revenit în Viena, din noua starea sa de sănătate a degenerat.


Nu a fost niciodată atașată de Austria sau Viena, nutrind însă un vădit interes pentru Ungaria, a cărei regină a devenit în 1867. Aici și-a găsit un refugiu în palatul Godollo, unde a petrecut timp ori de câte ori a fost posibil, în detrimentul curții de la Viena, spre dezamăgirea soțului său Franz Iosef, care o iubea foarte mult și o considera îngerul său.

Cunoscută ca împărăteasa amazoană, Sissi iubea călăria și participa la vânători în Irlanda sau Anglia, unde considera că poate să își arate adevăratul potențial, mulți bărbați neputând ține pasul cu ea. După ce sciatica nu i-a mai permis să călărească, își forța doamnele de onoare la marșuri extenuante în fiecare zi, fiind cunoscută pasiunea pentru mișcare a împărătesei și regimul aspru la care își supunea trupul, cântărindu-se zilnic ca nu cumva să depășească greutatea de 50 kg avută la înălțimea de 1,72cm.

Călătoriile împărătesei s-au întețit după moartea unicului său fiu, aceasta neputând să treacă peste această pierdere până la sfârșitul vieții. De la Egipt la Maroc, Sissi a călătorit peste tot. S-a îndrăgostit de Corfu, unde și-a contruit un palat, Achilleon, însă s-a plictisit și de acesta, recunoscând singură că și dacă ar trebui să locuiască în rai, cu siguranță la un moment dat nu l-ar mai suporta, simțând nevoia sa plece în altă parte.

Ultima priveliște admirată de Sissi a fost cea a Alpilor, admirată din camera hotelului din Geneva, înainte de a fi asasinată de anarhistul Luigi Lucheni. Un sfârșit tragic, pentru o existență zbuciumată.

Viața sa a fost o adevărata călătorie, însă fără a-și găsi undeva locul, a se simți cu adevărat acasă. Relația cu Franz Iosef a opus întotdeauna realismul și simțul datoriei al acestuia cu romantismul nevrozat al împărătesei. Farmecul și frumusețea ei sunt legendare, spunându-se că nu puteau fi redate de nicio pensulă, oricât de iscusită. O carte istorică, plină de aspecte inedite din viața împărătesei, care ne ajută să pătrundem mai bine personalitatea sa misterioasă și să o putem înțelege mai bine decât au făcut-o contemporanii săi.

duminică, 2 iulie 2017

Stil scandinavian și tradiții românești. Ikea și Muzeul Satului.

Cantonul de drum din cadrul Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”
În perioada 30 iunie - 30 august 2017, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, în satul nou, poate fi vizitată clădirea „Canton de drum”, care a fost amenajată în stilul specific scandinavian Ikea, îmbinat cu elemente autentice de artă populară românească. Expoziția-eveniment „Tradiții în viitor” are loc pentru a sărbători 10 ani de existență pentru Ikea în România. 

Ideea mi s-a părut interesantă, iar Muzeul Satului este unul din locurile cele mai dragi mie din București, mai ales că sub copacii săi umbroși poți să te ascunzi de caniculă. Așa că am zis că putem vizita expoziția, pentru a vedea cum a fost mobilat cantonul cu produse Ikea și obiecte tradiționale românești. Mai ales că simpatizez produsele celor de la Ikea, regăsindu-se și la mine în casă câteva. Cum ar fi să ai o casă mobilată de la Ikea în stil tradițional românesc?

S-ar putea să îți placă și:

În cadrul cantonului sunt mobilate patru camere: bucătăria, camera de zi, baia și dormitorul. Am rămas suprins plăcută de imaginația celor de la Ikea și de modul în care au decorat camerele cu produse Ikea și elemente tradiționale românești. Îmi venea să mă mut în canton, aveam un sentiment de acasă. Cine nu și-ar dori să locuiască într-o casă, în mijlocul capitalei, într-un loc atât de frumos cum este Muzeul Satului? 

Am admirat pe îndelete decorul, am făcut și câteva fotografii și într-un final am plecat. Am plecat cu câteva idei de decorat, despre cum putem îmbina armonios stilul modern, funcțional, cu elemente tradiționale românești.

Din „înțelepciunea” Ikea, de pe pereți:

„Oricât de avansată ar fi tehnologia, o casă poate să își păstreze esența și tradițiile și poate face loc pentru lucrurile care trezesc emoție.”

„Pentru mulți oameni din România și din toată lumea acasă este spațiul emoțiilor pozitive: familiaritate, siguranță, grijă, relaxare, libertate, intimitate, apartenență.”

„Viața nu este perfectă, natura nu este perfectă și nici noi nu suntem perfecți. Materialele naturale sunt imperfecte în mod natural, de aceea ne dorim să le păstrăm onestitatea și să intervenim cât mai puțin asupra neregularităților lor.”

Bucătăria



Camera de zi




Baia

Dormitorul


Lada de zestre - era goală!









Expoziția „Tradiții în viitor” reprezintă un motiv în plus de a vizita Muzeul Satului, un loc deosebit în care puteți scăpa de aglomerația orașului, chiar în mijlocul acesteia. Ce părere aveți despre modul ingenios abordat de cei de la Ikea pentru a îmbina stilul scandinavian cu elemente tradiționale românești?

sâmbătă, 1 iulie 2017

Despre patrimoniu. Bucureștiul este jazz.


Pe 13.06.2017 am participat la discuția liberă „Despre patrimoniu” susținută de către Edmond Niculușcă și Silviu Dancu, eveniment găzduit de către Cărturești Verona.

Discuția a avut ca subiect patrimoniul cultural al orașului București. Dar ce înțelegem prin patrimoniul cultural al unui oraș? 

Patrimoniul cultural se referă la ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o marturie și o expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor aflate în continuă evoluție; cuprinde toate elementele rezultate din interacțiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani și cei naturali. 

În București sunt în jur de 3000 de clădiri de patrimoniu și 98 de zone protejate. Din păcate nu există date actualizate pentru toate acestea, însă există o inițiativă din partea ARCEN pentru a inventaria toate imobilele și zonele protejate, ca astfel să le putem cunoaște și apoi să le putem proteja, pentru a nu pierde părticele esențiale ale istoriei orașului și multe clădiri emblematice pentru ce a fost odinioară la belle epoque și Micul Paris. 

Legislația actuală nu vine în sprijinul proprietarilor de clădiri de patrimoniu pentru a-i ajuta să le reabiliteze, să le redea farmecul de odinioară. De asemenea, multe restaurări, dacă pot fi numite astfel, transformă aceste bijuterii arhitecturale în clădiri hidoase, zugrvite în culori pestrițe. Însă sunt și excepții, clădiri în a căror salvare s-a pus suflet și acum pot zâmbi din nou celor care le privesc sau le trec pragul.

Am început să descopăr Bucureștiul la pas și să mă minunez de câte case, multe dinte ele clădiri vechi, se ascund în spatele blocurilor cenușii. Chiar dacă o parte dintre ele au fost dărâmate în timpul regimului comunist, o altă parte s-au încăpățânat să reziste, pentru a ajunge ulterior în ruină din cauza uitării și nepăsării.

În spatele blocurilor se află o altă lume, o lume nebănuită, plină de farmec și mister, cu case care spun povești din vremuri apuse. Am rămas în minte cu următoare descriere a orașului de la acest eveniment: „ Dacă Praga este o simfonie, atunci Bucureștiul e cu siguranță jazz”.

Casa boierului cosmopolit Sava Şomănescu, care găzduiește astăzi ambasada Vietnamului (Str. C.A. Rosetti)

Biserica Anglicană „Învierea Domnului”, singurul lăcaș de cult anglican, dedicat comunității britanice (intersecția dintre străzile Artur Verona și A.D. Xenopol)

Fosta fabrică de trăsuri din București, situată pe str. Romulus

Fosta fabrică de trăsuri din București, situată pe str. Romulus

Vitralii colorate cu albastru (zona Piața Muncii)
Intrare verde cu coloane în miniatură (zona Piața Muncii)

Detaliu intrare zona Piața Muncii




La pas pe str. Prof. Dr. Mihai Georgescu

Lângă Piața Sf. Ștefan

O clădire renovată, cum toate ar trebui să fie

Coloane semețe străjuiesc intrarea în casă (str. Romulus)

Acestea sunt câteva dintre bijuteriile arhitecturale pe care le puteți întâlni la pas prin București, unele dintre ele fiind clădiri de patrimoniu. Aveți astfel de clădiri sau zone preferate în București, care simțiți că încearcă să vă spună povestea lor?

duminică, 28 mai 2017

Barcelona: Ploaie și Parcul Guell, soare și Hospital Sant Pau - 2017 (III)

În ultima zi în Barcelona am ajuns și la Parcul Guell, că tot luasem biletele cu o zi înainte, când astrele nu se aliniasera ca să putem vizita zona monumentală a parcului. De aceasta dată însă nu ne-am topit la soare, ci a plouat pe tot parcursul vizitei, mai întâi mărunt, apoi cam tare. Nu pot spune că vizita a meritat investiția de 12 euro, în condițiile în care zona monumentală a parcului poate fi văzută și din exterior destul de bine.

În zona monumentală poți intra prin Teatrul Grec sau Plaça de la Natura, o terasă întinsă, înconjurată de o bancă-balustradă ondulată, decorată cu bucățele colorate de ceramică. Gaudi era un adept al refolosirii materialelor și acest aspect a ajuns un fel de semnătura a sa, prin folosirea diferitelor resturi de ceramică în decorarea construcțiilor sale, dându-le un aer jucăuș și original. De aici se poate vedea întreg orașul de sus, iar dacă nu ar fi plouat, aș fi putut să mă odihnesc pe marginea balustradei colorate. Mozaicul bucăților mici de faianță și sticlă mi s-a părut fascinant, plin de imaginație, parcă fiecare mică bucățică se afla exact acolo unde îi e locul, ca într-un puzzle.


Această porțiune din parc se afla deasupra Sălii Hipóstila, care o susține prin cele 86 coloane de inspirație dorică, care însă au fost reinterpretate într- manieră specifică lui Gaudi. De aici, cobori pe scara Dragonului și poti admira celebra salamandra. Dacă ai răbdare și îți aștepți rândul, poți face o poză cu aceasta. Datorită ploii eu am reușit să surprind salamandra singură, fără sumedenia de prietenei ce îi dădeau târcoale. 





Odată ajuns jos, poți vedea mai de aproape cele două căsuțe de turtă dulce ce străjuiesc cealaltă intrare în zona monumentală. Planul inițial era să existe 60 astfel de reședințe rezidențiale, însă până la urmă au fost construite doar aceastea două și casa în care ulterior a locuit chiar Gaudi, care poate fi vizitată separat.





duminică, 21 mai 2017

Barcelona văzută de sus: Parcul Guell și Cetatea Montjuic - 2017 (II)


Ziua de duminică a debutat cu soare, așa că după un mic dejun generos și o cafea, am luat autobuzul spre ceea ce speram a fi unul din obiectivele zilei: Parcul Guell, cu zona sa monumentală, ce poate fi vizitată doar pe bază de bilet. Așa că am ajuns noi în jurul orei 12 în parc și când să luam bilete pentru zona monumentală, vedem că aceastea pot fi achiziționate pentru vizite începând cu ora 17, în aceeași zi. Să luam bilete atunci, să luam bilete pentru a doua zi? Cum nu aveam în plan să mai revenim în aceeași zi, am decis să luam bilete pentru luni, deoarece zborul îl aveam mai pe seară.

Nu e cam și cum nu citisem că se poate întâmpla ca zona monumentală să fie aglomerată și e recomandat să iei bilete din timp, dar am zis că fiind extrasezon, nu va fi așa de multă lume. Greeeșit! Parcul era plin până la refuz, asta în afara așa zisei zone monumentale, care se poate vedea destul de bine odată ce intrii în parc, moment în care m-am gândit că poate ne-am pripit cu achiziționarea biletelor pentru a doua zi. Parcul e frumos, n-am ce să-i reproșez, însă nu am putut petrece prea mult timp din cauza îmgrămădelii de oameni, curioși ca și noi, care voiau să vadă căsuțele din turtă dulce proiectate de Gaudi, pentru parcul comandat de bunul său prieten, omul de afaceri Eusebi Guell.

Casa lui Gaudi din Parcul Guell





Zona monumentală din Parcul Guell

duminică, 9 aprilie 2017

Hola Espana, hola Barcelona - 2017 (I)


În Barcelona am ajuns într-o zi ploioasă de la sfârșitul lunii martie, când ploua, nu glumă. După un zbor fără peripeții cu BlueAir, Barcelona ne-a întâmpinat cu palmieri, câțiva papagali zgomotoși și o ploaie torențială. Dar cum nici în capitala Cataloniei nu lipsesc oamenii întreprinzători, cu „doar” 4 euro am putut cumpăra o umbrelă firavă de la ieșirea din subteran. 

Astfel înarmată am străbătut orașul de la stația Clot Arago până la hotelul Travelodge Poblenou, unde aveam făcută o rezervare prin booking.com.  Gazda primei noastre aventuri turistice în Spania s-a dovedit o alegere inspirată: camere sclipitor de curate, personal amabil și zâmbitor, plus un mic dejun generos, demn de un monarh.

Cum vremea nu te îmbia tocmai la promenade prin orașul lui Gaudi, am decis că pentru prima seară în Spania să ne mulțumim cu meniul restaurantului hotelului, în cazul meu cu o paella cu legume și un vin roze (că deh, șocant, nu aveau sangria!).

A doua zi, sâmbătă, vremea s-a schimbat la 180 de grade, ploaia a încetat și soarele și-a luat bine meritatul loc pe cerul senin. Tocmai la timp ca să pornim la pas spre primul obiectiv al călătoriei noastre, că doar nu poți vizita Barcelona fără a trece în palmares Sagrada Familia. Bine, de putut, poți, dar ar fi mare păcat. 

Construcția bisericii a început în anul 1882 și nu a fost terminată până astăzi. Anul 2026 ar trebui să fie anul în care construcția va fi încheiată, la un secol de la moartea arhitectului Antoni Gaudi, cel care a proiectat catedrala in stil gotic împletit cu Art Nouveau și a lucrat cu dedicare la ridicarea acesteia până în ziua în care și-a găsit sfârșitul, la 73 de ani, în urma unui accident de tramvai. Poate că ar fi supraviețuit acestui accident dacă ar fi primit îngrijiri medicale imediat, însă după hainele sale sărăcăcioase a fost confundat cu un cerșetor și lăsat mai multă vreme la locul accidentului, până când un polițist l-a transportat la spitalul La Creu, unde a primit îngrijiri medicale rudimentare, deoarece nimeni nu l-a recunoscut. Când a fost recunoscut era deja prea târziu.

Geniul lui Gaudi nu a murit odată cu el. Drept mărturie ne stă opera sa cea mai de seamă, Sagrada Familia, care este cel mai vizitat obiectiv din întreaga Spanie. Chiar dacă ați citit despre ea, ați văzut numeroare imagini cu interiorul sau exteriorul catedralei, acestea nu vă vor pregăti pentru ce veți vedea sau mai ales ce veți simți atunci când veți păși în inima acestei mărețe construcții. Felul în care lumina pătrunde prin numeroasele vitralii colorate oferă bisericii un aspect dumnezeiesc, iar coloanele înalte și tavanul dau acestui loc o senzație nelumească.

Sagrada Familia - detalii exterior




Lumina are ceva aparte în interiorul bisericii Sagrada Familia


Pentru a evita cozile de la intrare și situațiile în care accesul nu este permis din cauza aglomerației, vă recomand să vă programați vizita cu câteva zile în avans, cumpărând un bilet on-line. Chiar dacă puteți vizita biserica și când vremea e înnorată, pentru a vă putea bucura de magia jocului de lumini, cel mai bine ar fi să alegeți o zi însorită.